Isaiah Berlin – Patru eseuri despre libertate

Editură: Humanitas
An: 1996
Număr de pagini: 306
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Afirmația că, dacă se demonstrează că determinismul este o concepție validă, limbajul etic ar trebui revizuit în mod drastic nu este o ipoteză psihologică sau fiziologică, și cu atât mai puțin etică. Este o aserțiune despre ceea ce ar trebui să accepte sau să excludă orice sistem de gândire care întrebuințează categoriile fundamentale ale moralității noastre uzuale. Când susținem că nu este rezonabil să condamnăm oameni ale căror alegeri nu sunt libere, nu ne sprijinim pe un anumit sistem de valori morale (pe care o altă cultură le-ar putea respinge) , ci pe relația particulară între conceptele descriptive și cele evaluative care guvernează limbajul și ideile noastre. A spune că o masă ar putea fi la fel de bine criticată din punct de vedere moral precum un barbar ignorant sau un alcoolic incurabil nu constituie o propoziție etică, ci una care revelează adevărul conceptual că acest tip de laudă sau de mustrare nu are sens decât pentru persoane capabile de o alegere liberă. Iată la ce se referea Kant; iată ce i-a pus în dificultate pe primii stoici; înaintea lor libertatea alegerii părea a fi fost un dat inerent, indiscutabil ; ea ea acceptată implicit și în discuția aristotelică despre actele voluntare și involuntare, dar și în gândirea non-filozofilor de atunci și până în zilele noastre.

Ilie Pârvu – Cum se interpretează operele filosofice

Editură: Punct
An: 2001
Număr de pagini: 77
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Immanuel
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

Prin interpretarea operelor fondatoare filosofia rămâne permanent în dialog nu doar cu formele mereu noi ale experienței umane, dar și cu trecutul ei propriu. Fiind eminamente interpretare în vederea înțelegerii sau explicării experienței umane complete, filosofia își subsumează la nivelul cel mai profund al realizărilor ei (teoriile categoriale nefiind altceva decât „scheme de interpretare”), ca o parte a celei mai relevante experiențe, înseși creațiile ei anterioare, operele cele mai semnificative din istoria ei. În felul acesta interpretarea creațiilor filosofice devine o „aplicație paradigmatică” și un veritabil „test” pentru schema de reconstrucție raționala a oricărei filosofii. Proiectarea în cadrul ei, prin „generalizare imaginativă”, nu doar a pattern-urilor ce definesc articulațiile fundamentale ale existentei, dar și a marilor realizări ale filosofiei anterioare, ale celei mai originale forme a experienței umane, cum considera Heidegger a fi filosofia, contribuie nu doar la „ilustrarea” acelui nou „proiect de lume”, ci și la elaborarea lui constructivă, la demonstrarea adecvării lui explicative.

Francis Bacon – Despre excelența și progresul cunoașterii divine și umane

Editură: Humanitas
An: 2012
Număr de pagini: 506
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Immanuel
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Istoria pe care am putea-o numi perfectă, sau istorie propriu-zisă, este și ea de trei feluri, în funcție de subiectul pe care îl propune sau pe care pretinde că-l reprezintă: un timp, o persoană sau o acțiune. În primul caz avem cronicile, în al doilea, viețile, în al treilea, relatările sau istorisirile. Dintre acestea, chiar dacă primul tip de istorie este mai complet și mai obiectiv, bucurându-se și de o mult mai mare glorie, al doilea este, totuși, cel care excelează atunci când vine vorba de foloasele pe care le aduce, iar al treilea se distinge prin sinceritate și acuratețe. Pentru că istoria timpurilor ne reprezintă adesea dimensiunea acțiunilor, fața publică și comportamentul unor persoane, însă trece sub tăcere evenimentele mărunte sau oamenii mai putin cunoscuți. Cum însă este adesea după voia și înțelepciunea lui Dumnezeu să dea o mare greutate chiar întâmplărilor celor mai mărunte, lucrurile mărețe depinzând de cele mici, astfel de istorii [ale oamenilor importanți și faptelor de seamă] aduc în față mai degrabă splendoarea lipsită de substanță a afacerilor omenești decât adevărul și resorturile ascunse ale istoriei. Pe de altă parte, viețile, dacă sunt scrise bine, pun în fața noastră acțiunile private sau publice, importante sau mai puțin importante ale unei persoane, și conțin astfel, cu necesitate, o reprezentare mai imediată, mai vie și mai adevărată [decât ne oferă celelalte]. Cât despre relatări sau istorisiri, cum sunt cele privind războiul peloponesiac, expediția lui Cyrus cel Tânăr, conspirația lui Catilina, acestea sunt cu siguranță mai exacte sau mai adevărate decât istoriile unor epoci întregi, și asta pentru că sunt construite în jurul unui subiect delimitat de dorința autorului de a demonstra ceva; pe când dacă scriem istoria unei epoci, în special a uneia de o oarecare întindere, vom găsi cu siguranță multe spații goale, pe care autorul se va simți obligat să le umple cu propriile lui conjecturi.

Ernst Cassirer – Filosofia Luminilor

Editură: Paralela 45
An: 2007
Număr de pagini: 162
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Immanuel
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Și în cazul lui Leibniz, pentru stabilitatea naturii, pentru armonia dintre planul ideal și cel real, pentru coincidența dintre stările de fapt și adevărurile eterne, nu există nici o altă dovadă hotărâtoare decât întoarcerea la unitatea celui mai înalt principiu, din care provine atât lumea sensibilă cât și lumea inteligibilă. Pentru a argumenta faptul că principiile de bază ale analizei infinitului se aplică fără nici o restricție naturii, că principiul continuității nu deține doar o semnificație abstract-matematică, ci și una concret-fizică, Leibniz pornește de la faptul că legile realului nu pot să se abată de la legile pur ideale ale matematicii și ale logicii: „astfel este totul guvernat prin rațiune căci altfel n-ar fi posibilă nici știință, nici regulă, ceea ce nu ar fi deloc în conformitate cu natura principiului suveran.” Nu cumva această argumentare conține un cerc vicios evident? Ne este permis ca, pornind de la constanța empirică pe care se parc că ne-o oferă natura, să deducem unitatea absolută și imuabilitatea lui Dumnezeu – ne este permis să o folosim pe aceasta din urmă pentru a afirma o constanță perfectă, o închidere completă a ordinii naturii? Nu încălcăm primele și cele mai simple principii ale logicii și nu ne fuge pământul de sub picioare dacă raționăm astfel, dacă sprijinim toată certitudinea judecăților și concluziilor noastre empirice pe o presupoziție metafizică, mult mai problematică decât această certitudine? În acest punct, gândirea noastră se află în fața unei decizii, a unei sarcini dificile și este împovărată cu o mare răspundere, mult mai mare decât orice întrebare legată de conținutul filosofiei naturii. Aici nu este vorba despre conținutul naturii, ci despre conceptul ei; nu despre rezultatele experienței, ci despre forma lor. Eliberarea științei naturii de orice stăpânire și tutelă a teologiei îi putea apărea filosofiei din perioada Iluminismului ca fiind o sarcină relativ simplă.

David Bohm – Plenitudinea lumii și ordinea ei

Editură: Humanitas
An: 1995
Număr de pagini: 316
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Alex
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

În vechile timpuri se putea întâlni numai o vagă noțiune calitativă privind ordinea în natură. O dată cu dezvoltarea matematicii, în special a aritmeticii și a geometriei, a apărut și posibilitatea de a defini mai precis formele și proporțiile, astfel încât, de exemplu, s-au putut descrie în mod amănunțit orbitele planetare etc. Prin chiar faptul descrierii detaliate cu ajutorul matematicii a mișcărilor planetare și ale altor corpuri cerești s-au putut desprinde anumite noțiuni generale de ordine. Astfel, vechii greci admiteau că Pământul este în centrul universului și că în jurul său se află sfere care tind spre idealul perfecțiunii materiei cerești pe măsură ce crește îndepărtarea de Pământ. Se presupunea că perfecțiunea materiei cerești se manifestă prin orbite circulare, care erau privite ca cele mai perfecte figuri geometrice, în timp ce imperfecțiunea materiei pământești se considera că este reflectată de caracterul foarte complicat și aparent arbitrar al mișcărilor. Astfel, universul era deopotrivă perceput și discutat în termenii unei anumite ordini atotcuprinzătoare: și anume, ordinea gradelor de perfecțiune, care corespunde ordinii distanțelor de la centrul Pământului.

Constantin Noica – Mathesis sau bucuriile simple

Editură: Humanitas
An: 1992
Număr de pagini: 96
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

Când treceam pe lângă casa aceea care se dărâma, fumegând de praf, și din care nu mai rămăsese întreg decât golul unei uși – mi-am adus aminte de problema totului și a părților, de întrebarea glorioasă a lui Leibniz: poate casa fugi printr-o ușă? – pe care nu reușea nimeni s-o înlăture. Iar casa, care nu mai era un tot, fugea acum, bucată cu bucată, prin ușa care nu mai era o parte, în timp ce lucrătorii dărâmau, senini, câteva ziduri și un început de problemă. De ce stăruie totuși problema? Sunt oameni care cred că problemele stau în ziduri și, dacă acestea din urmă se dărâmă, acoperă sub ele și problemele. Sunt alții care cred că soluția zidurilor hotărăște de soluția problemelor și, dacă o casă nu poate fugi printr-o ușă, atunci problema totului și a părților este sfârșită. Nu mai vorbim despre cei care cred că problemele nici nu există, ci doar zidurile.

Brian Davies – Introducere în filosofia religiei

Editură: Humanitas
An: 1997
Număr de pagini: 212
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

Este greu de spus cu exactitate ce este filozofia religiei. Ea ar putea fi definită ca „filozofare asupra religiei”, însă dezacordurile referitoare atât la natura filozofiei cât și a religiei sunt atât de mari, încât chiar și această definiție își are neajunsurile ei. Filozofia religiei reprezintă în prezent o ramură recunoscută a filozofiei, dar ar fi pripită concluzia că ea ar fi ceva cu totul unic, adică o disciplină care să se deosebească radical de altele, așa cum se deosebește, de exemplu, chimia de tricotat. În această carte nu mă voi încumeta să-mi asum riscanta sarcină de a defini filozofia religiei. Intenția mea este să arunc o privire asupra unora dintre problemele despre care se consideră în mod tradițional că intră în perimetrul ei. Cea mai importantă dintre acestea este existența lui Dumnezeu, așa încât multe dintre cele ce urmează sunt dedicate existenței lui Dumnezeu. Mă voi referi, de asemenea, la relația dintre moralitate și religie, la conceptul de „minune” și la noțiunea de „viață de după moarte”. Este inevitabil ca pe parcursul lecturii să se întrevadă propriile-mi opinii referitoare la anumite chestiuni, deoarece este greu să discuți probleme filozofice făcând abstracție de anumite opțiuni proprii. Însă am încercat să tratez problemele astfel încât cititorul să-și poată forma propriile puncte de vedere.

Bertrand Russell – În căutarea fericirii

Editură: Humanitas
An: 2011
Număr de pagini: 217
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

Cartea de față nu se adresează oamenilor foarte școliți sau celor pentru care o problemă practică reprezintă doar un posibil subiect de conversație. În paginile ei nu veți întâlni cugetări filozofice abisale sau ample dezvoltări erudite. Tot ce am urmărit a fost să adun un număr de remarci inspirate din ceea ce, sper eu, reprezintă bunul-simț moral. Despre rețetele pe care le ofer cititorului nu pretind altceva decât că sunt dintre cele ce şi-au aflat confirmarea în propria-mi experiență și observație și că ori de câte ori am acționat în conformitate cu ele fericirea mea a avut de câștigat. Pe acest temei mă încumet să sper că, din multitudinea de oameni care au parte de nefericire fără a se complăcea în ea, unii ar putea să afle aici un diagnostic al situației lor și anumite sugestii privind modul de a o depăși. Am scris această carte animat de credința că printr-un efort bine îndrumat mulți dintre cei ce se simt nefericiți ar putea deveni fericiți.

Marcus Aurelius – Gânduri către sine însuși

Editură: Humanitas
An: 2013
Număr de pagini: 414
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

 

În concepția filozofilor stoici, perspectiva cosmică îi permite subiectului să cunoască aspectele și legile universului, acesta ajungând astfel la o familiaritate cu natura. A fi familiar cu natura reprezintă o atitudine fundamentală a celui care practică disciplina dorinței; practicantul acestui exercițiu spiritual recunoaște ca familiare lucrurile și evenimentele și înțelege că ele aparțin aceleiași lumi și provin din aceeași sursă ca și el. Când subiectul ajunge să fie familiar cu natura, el nu mai este „un străin în țara sa“ și devine „un om demn de lumea care l-a născut“, având conștiința unității naturii și a acordului naturii cu ea însăși. Atunci când evenimentele vieții sunt percepute și gândite într-o perspectivă cosmică, ele pot părea în același timp frumoase, pentru că există, și totuși lipsite de valoare, pentru că nu acced la sfera libertății și moralității și pentru că se risipesc rapid în infinitul timpului și al spațiului și în fluxul neîntrerupt al devenirii: „Într-un astfel de fluviu, ce ar putea fi prețuit, într-adevăr, dintre cele care trec pe lângă noi?“ Cu ajutorul exercițiilor spirituale, prin meditație, prin asceză, prin examenul de conștiință, înțeleptul se ridică „pe înălțimi“, de unde, îndreptându-și privirea asupra pământului și societății umane, poate să aprecieze și să judece la adevărata lor valoare ambițiile nemăsurate, preocupările meschine și goana nebună după onoruri și bogății ale semenilor săi.

Karl Popper – Conjecturi și infirmări

Editură: Trei
An: 2001
Număr de pagini: 552
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Immanuel
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

Eseurile și conferințele din care este alcătuită această carte sunt variațiuni pe o temă foarte simplă – teza că putem învăța din propriile greșeli. Ele dezvoltă o teorie a cunoașterii și a creșterii acesteia. Este vorba despre o teorie a rațiunii care acordă argumentelor raționale rolul modest și totuși important de a critica încercările noastre, deseori greșite, de a rezolva propriile probleme. Pe de altă parte, este vorba de o teorie a experienței care atribuie observațiilor noastre rolul, la fel de modest și aproape la fel de important, al testelor care ne pot ajuta să descoperim propriile greșeli. Deși această teorie scoate la iveală failibilitatea noastră, ea nu se resemnează în fața scepticismului deoarece, în același timp, ea evidențiază faptul că cunoașterea poate spori și că știința poate progresa, tocmai pentru că putem învăța din greșeli.