Antonio Damasio – În căutarea lui Spinoza

Editură: Humanitas
An: 2010
Număr de pagini: 319
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

În ultimii ani m-am aflat în căutarea lui Spinoza, uneori în cărți, alteori umblând prin tot felul de locuri, iar acesta e motivul pentru care mă aflu astăzi aici. Un joc straniu, după cum puteți vedea, și pe care nu mi-l propusesem niciodată. Motivul pentru care am ajuns la el ține în mare parte de o coincidență. L-am citit pe Spinoza pentru prima dată în adolescență – nu există o vârstă mai bună pentru a citi scrierile lui Spinoza despre religie și politică-, dar trebuie să spun că, deși unele idei mi-au lăsat o impresie durabilă, venerația pe care mi-a inspirat-o a fost mai degrabă abstractă. Era în același timp fascinant și paralizant. Mai târziu, nu m-am gândit că Spinoza ar fi important pentru munca mea, iar cunoștințele mele în domeniu erau reduse. Și totuși, exista un citat al lui pe care îl prețuisem întotdeauna – provenea din Etica și se referea la noțiunea de sine-, iar Spinoza a reintrat în viața mea când m-am gândit să-l citez și aveam nevoie să verific acuratețea citatului și contextul. Am găsit citatul și era într-adevăr cel de pe hârtiuța îngălbenită prinsă cu ani în urmă pe perete. Apoi însă am început să citesc textul dinainte și de după pasajul în cauză, și pur și simplu nu m-am putut opri. Spinoza rămăsese același, dar nu și eu. Multe din lucrurile care înainte îmi păruseră impenetrabile îmi erau acum familiare, ciudat de familiare, și extrem de relevante pentru anumite aspecte ale cercetărilor mele. Nu eram pe cale să devin expert în Spinoza. De pildă, unele pasaje mi se păreau în continuare opace, și am rămas cu contradicții nerezolvate între idei chiar și după mai multe lecturi.

Richard Feynman – Despre caracterul legilor fizicii

Editură: Pergament
An: 2006
Număr de pagini: 154
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Atunci când se învață despre legile fizicii, se descoperă faptul că există un număr mare de legi complicate și amănunțite – legile gravitației, ale electricității și magnetismului, ale interacțiunilor nucleare, și așa mai departe – dar că varietatea aceasta de legi detaliate este străbătută de la un capăt la altul de mari principii generale, de care toate par a asculta. Exemple de astfel de principii sunt: principiile de conservare, anumite calități ale simetriei, forma generală a ecuațiilor mecanicii cuantice și aspectul discutat data trecută, acela că – din nefericire, sau din fericire, cum vreți s-o luați – toate legile sunt matematice. În această prelegere vreau să vorbesc despre principiile de conservare. Fizicianul folosește cuvinte obișnuite într-o manieră ciudată. Pentru el, o lege de conservare înseamnă că există o cantitate pe care o calculează la un anumit moment, iar apoi, pe măsură ce natura suferă o multitudine de schimbări, dacă mai calculează mărimea respectivă la momente de timp ulterioare, valoarea ei rămâne aceeași – numărul nu se schimbă. Un exemplu este conservarea energiei: avem o mărime pe care o putem calcula potrivit anumitor reguli și al cărei rezultat iese mereu la fel, orice-ar fi.

Ian Stewart – Numerele naturii

Editură: Humanitas
An: 1999
Număr de pagini: 173
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Madra Alla
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Trăim într-un univers de forme. În fiecare noapte, stelele se mișcă pe cer pe traiectorii circulare. Anotimpurile au cicluri anuale. Nici un fulg de zăpadă nu este exact identic cu vreun altul, dar toți fulgii au o simetrie hexagonală. Tigrii și zebrele sunt acoperiți cu desene dungate, leoparzii și hienele au pete. Trenuri de unde complicate străbat oceanele; forme asemănătoare de valuri traversează desertul. Arce colorate de lumină împodobesc cerul sub formă de curcubee și un halou circular strălucitor înconjoară uneori luna în nopțile de iarnă. Din nori cad picături sferice de apă. Mintea și cultura omului au dezvoltat un sistem formal de gândire pentru recunoașterea, clasificarea și folosirea formelor, sistem pe care l-am numit matematică. Folosind matematica pentru organizarea și sistematizarea ideilor noastre despre forme, am descoperit un mare secret: formele naturii nu se află acolo tocmai pentru a fi admirate, ci sunt de fapt indiciile vitale ale regulilor care guvernează procesele naturale.

Teodor Dima – Metodele inductive

Editură: Editura Științifică
An: 1975
Număr de pagini: 143
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Metodele inductive au constituit pentru autor, în ultimii ani, permanente preocupări – adevărate prilejuri de îndoieli, dar și de certe satisfacții. Astăzi suntem în măsură să prezentăm tiparului o analiză istorică și sistematică, din care ne-am străduit să expulzăm ceea ce ni s-a părut perimat și să reținem ceea ce este viabil și poate fi dezvoltat din perspectivele limbajului științific modern și la nivelul exigențelor logicii modeme. Marea majoritate a logicienilor care au analizat metodele inductive, le-au subliniat limitele și au contribuit la îndepărtarea lor, au privit metodele în sine, desprinse de contextul general al cercetării științifice. Din această cauză li s-a pretins acestor metode să participe la competiții științifice de prea mare anvergură. Nereușind să ocupe un loc fruntaș, în toate confruntările, multe glasuri au cerut renunțarea la serviciile lor. Încercarea noastră a permis concluzii favorabile, demne de itinerarul logic și epistemic pe care metodele l-au parcurs, începând cu zorii științei moderne și până astăzi, itinerar pe care l-am sintetizat în cartea de față.

Werner Heisenberg – Partea și întregul: discuții în jurul fizicii atomice

Editură: Humanitas
An: 2008
Număr de pagini: 353
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Știința e făcută de oameni. Acest fapt evident în sine ajunge lesne să fie dat uitării și, readucându-l în memorie, ar putea contribui la micșorarea prăpastiei deseori invocate dintre cele două culturi, cea umanist-artistică și cea tehnico-științifică. Cartea de față prezintă dezvoltarea fizicii atomice în ultimii cincizeci de ani, așa cum a trăit-o autorul. Științele naturii se bazează pe experimente și își obțin rezultatele din discuțiile celor activi în domeniu, care dezbat împreună interpretarea experimentelor. Asemenea convorbiri formează principalul conținut al cărții. Prin ele trebuie să devină limpede că știința ia naștere în cursul discuțiilor dintre cei implicați. Dar este de la sine înțeles că, după mai multe decenii, convorbirile nu pot fi redate cuvânt cu cuvânt. Numai pasajele din scrisori, acolo unde sunt citate, sunt redate textual. În această carte nu e vorba propriu-zis nici de amintiri. De aceea autorul și-a permis deseori să rezume, să concentreze și să renunțe la exactitatea istorică; imaginea va fi astfel corectă doar în trăsăturile ei esențiale. De altfel, fizica atomică nu joacă întotdeauna rolul principal în aceste convorbiri. Deseori este vorba mai degrabă despre probleme umane, filozofice sau politice, iar autorul speră ca astfel să devină limpede cât de greu poate fi separată știința de aceste probleme mai cuprinzătoare.

Thomas Kuhn – Structura revoluțiilor științifice

Editură: Humanitas
An: 2008
Număr de pagini: 279
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Nu
Sursă: Anonim
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Kuhn introduce și susține în lumea academică modelul paradigmatic de dezvoltare științifică. Conform teoriei, o paradigmă reprezintă un set de reguli, norme și metode de cercetare folosite de către o comunitate științifică în procesul de cercetare. Kuhn afirmă că folosind aceste paradigme, cercetătorii contribuie la dezvoltarea științei normale, adică o perioadă de creștere cumulativă a științei. Dar se întâmplă să apară fenomene noi, necunoscute până atunci, care nu mai pot fi cercetate cu metodele paradigmei curente, deoarece aceasta nu poate oferi răspunsuri și explicații mulțumitoare, palpabile, științifice ale fenomenului nou apărut. Atunci comunitatea academică și procesul de cercetare intră în criză. În acest moment intervine schimbarea de paradigmă, adică are loc o revoluție științifică. Așadar, revoluția științifică înseamnă înlocuirea unei paradigme cu o alta, care răstoarnă principiile vechii paradigme. Noua paradigmă cuprinde astfel un nou set de reguli și metode care vor fi folosite de către cercetători în procesul de cercetare până când și aceasta la rândul ei va intra în criză și va fi înlocuită de o altă paradigmă. Kuhn observă de altfel că noile paradigme se întemeiază contra curentului dominant în cercetare la un moment dat, merge în contra principiilor paradigmei curente, negându-i chiar principiile, tehnicile, și metodele de cercetare.

Werner Heisenberg – Imaginea naturii în fizica contemporană

Editură: ALL
An: 2001
Număr de pagini: 167
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

 

S-a pus întrebarea dacă nu cumva atitudinea omului modern față de natură s-ar deosebi atât de mult de cea a vremurilor trecute încât deja prin acesta s-ar oferi un punct de plecare complet diferit pentru orice fel de relație cu ea, de exemplu pentru relația artistului cu natura. Atitudinea epocii noastre fată de natură nu-și găsește expresia, ca în secolele trecute, într-o filosofie evoluată a naturii, ci va fi determinată, în mare măsură, de științele moderne ale naturii și de tehnică. De aceea, a căuta imaginea naturii în științele contemporane ale naturii , în special în fizica modernă, nu este numai dorința naturalistului. Firește, încă de la bun început trebuie exprimată o rezervă: nu prea avem argumente să credem că aici imaginea lumii specifică științelor actuale ale naturii ar fi influențat nemijlocit raportul – de exemplu cel al artistului modern – cu natura; se poate admite însă, cu siguranță, că schimbările petrecute în fundamentele științelor moderne ale naturii sunt un semnal pentru modificările profunde din temeiurile existentei noastre, care se vor răsfrânge desigur în toate celelalte domenii ale vieții. Sub acest aspect, și pentru omul care încercă să pătrundă în esența naturii creator sau prin interpretare poate fi important să întrebe ce schimbări au avut loc, în ultimele decenii, în imaginea naturii proprie științelor naturii.

Daniel Dennett – Tipuri mentale

Editură: Humanitas
An: 2008
Număr de pagini: 210
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Immanuel
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

Ce reprezintă capacitatea de a simți, dincolo de sensibilitate? Este o întrebare care se pune rareori și căreia nu i s-a dat niciodată un răspuns satisfăcător. Nu trebuie să presupunem că există un răspuns bun. Cu alte cuvinte, nu trebuie să presupunem că este o întrebare bună. Dacă vrem să folosim conceptul care se referă la capacitatea de a avea senzații, va trebui să-l construim din părți pe care le înțelegem. Toată lumea este de acord că pentru capacitatea de a avea senzații este nevoie de sensibilitate plus încă ceva, un factor x neidentificat până acum, așa că, dacă ne îndreptăm atenția spre diferite varietăți de sensibilitate și rolurile în care sunt exploatate, fiind atenți să găsim ceva care ne frapează ca adaos esențial, s-ar putea să descoperim capacitatea de a avea senzații. Putem atunci să adăugăm fenomenul numit capacitatea de a avea senzații la povestea pe care o spunem – sau există alternativa ca întreaga idee de „capacitate de a avea senzații”, ca o categorie specială, să se evapore. Într-un fel sau altul, vom parcurge terenul care ne separă pe noi, cei conștienți, de macromoleculele din care ne tragem și care nu simt, nu au senzații, ci sunt doar sensibile. Un loc în care am fi tentați să căutăm diferența esențială între sensibilitate și receptivitate la senzații se află în materialele implicate – mediile prin care circulă și sunt transformate informațiile.

Freeman Dyson – Originile vieții

Editură: Humanitas
An: 2016
Număr de pagini: 140
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

Când începem să reflectăm asupra originilor vieții, ne reîntâlnim cu întrebarea nerostită a lui Schrödinger. Ce înțelegem prin viață? Și ne reîntâlnim cu răspunsul lui von Neumann, după care viața nu este un singur lucru, ci două, metabolism și replicare, iar cele două sunt logic separabile. În consecință, există două posibilități logice pentru originile vieții. Sau viața are doar un început unic, cu funcțiile replicării și metabolismului deja prezente în formă rudimentară și legate între ele de la bun început; sau viața a avut două începuturi, cu două tipuri separate de creaturi, unul capabil de metabolism, dar lipsit de replicare exactă, și celălalt capabil de replicare, dar lipsit de metabolism. Iar dacă viața a început de două ori, primul început trebuie să fi utilizat molecule asemănătoare proteinelor, iar cel de-al doilea, molecule asemănătoare acizilor nucleici. Primele creaturi bazate pe proteine s-ar putea să fi existat independent timp îndelungat, hrănindu-se și crescând și dezvoltând treptat un aparat metabolic tot mai eficient. Creaturile bazate pe acizi nucleici trebuie să fi fost paraziți obligatorii de la bun început, prădând creaturile bazate pe proteine și folosind produsele metabolismului desfășurat de proteine pentru a-și realiza propria replicare.

Richard Leakey – Originea omului

Editură: Humanitas
An: 1995
Număr de pagini: 210
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Madra Alla
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

Din cele patru evenimente majore care au avut loc în cursul evoluției umane și pe care le-am subliniat în prefață: originea familiei umane însăși în urmă cu aproximativ șapte milioane de ani, „radiația adaptivă” a speciei de maimuțe bipede survenită ulterior, apariția unui creier mai dezvoltat (efectiv începutul genului Homo), acum 2,5 milioane de ani, cel de-al patrulea eveniment, apariția omului modern, asemănător nouă, reprezintă astăzi cea mai fierbinte problemă a antropologiei. Diferite ipoteze sunt foarte dezbătute și nu trece o lună fără să asistăm la o conferință sau la publicarea unei avalanșe de cărți și de articole științifice, fiecare dintre ele scoțând în evidență opinii cel mai adesea diametral opuse. Prin „oamenii asemănători nouă” înțeleg modernul Homo sapiens, adică omul cu aptitudini pentru tehnologie și inovație, capacitate de expresie artistică, conștiință introspectivă și simț moral.