Ian Stewart – Îmblânzirea infinitului: povestea matematicii

Editură: Humanitas
An: 2011
Număr de pagini: 324
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

A scrie o istorie a matematicii cu adevărat inteligibilă e practic imposibil. Subiectul este acum atât de vast, de complicat și de tehnic, încât chiar și pentru un specialist o asemenea carte ar fi de necitit – ca să nu mai vorbim că nimeni n-ar putea s-o scrie. Morris Kline a încercat s-o facă în monumentala sa lucrare Gândirea matematică din Antichitate până în epoca modernă. Ea are peste 1200 de pagini, cu caractere mici, și omite aproape tot ce s-a întâmplat în ultima sută de ani. Cartea de față e mult mai mică, ceea ce înseamnă că a trebuit să fiu selectiv, în special în privința matematicii secolelor XX și XXI. Sunt perfect conștient de toate subiectele importante pe care am fost nevoit să le omit. Nu există în ea nici geometrie algebrică, nici teoria cosmologiei, nici analiza elementelor finite și nici undine. Această listă a ceea ce lipsește e mult mai lungă decât lista a ceea ce este inclus. Alegerea mea a fost călăuzită de cunoștințele pe care cititorii le posedă probabil și de noile idei care pot fi explicate succint. Povestirea urmează în genere cronologia în cadrul fiecărui capitol, dar capitolele sunt organizate tematic. A trebuit să procedez astfel pentru ca prezentarea să fie coerentă; dacă aș fi pus totul în ordine cronologică, discuția ar fi sărit la întâmplare de la un subiect la altul, fără vreo direcție clară. În felul acesta m-aș fi apropiat mai mult de istoria propriu-zisă, dar cartea ar fi devenit de necitit. Prin urmare, fiecare capitol începe cu o întoarcere în trecut și se oprește apoi la câteva din momentele de răscruce În dezvoltarea subiectului. Primele capitole zăbovesc mai mult asupra trecutului; următoarele capitolele ajung uneori până în prezent. Am încercat să dau o idee asupra matematicii moderne, prin care înțeleg tot ce s-a făcut în ultima sută de ani, alegând subiecte despre care cititorii poate că au auzit și legându-le de tendințele istorice generale. Omiterea unui subiect nu înseamnă că acesta ar fi lipsit de importanță, dar cred că e mai firesc să vorbesc în câteva pagini despre demonstrația Marii Teoreme a lui Fermat dată de Andrew Wiles – despre care cei mai mulți cititori vor fi auzit – decât, de exemplu, despre geometria necomutativă, al cărei cadru singur ar ocupa câteva capitole. Pe scurt, aceasta e o istorie, nu istoria. Și e istorie în sensul că povestește trecutul. Ea nu se adresează istoricilor de profesie, nu face distincțiile subtile pe care ei le găsesc necesare, iar adesea prezintă ideile trecutului prin prisma prezentului. Acesta e un păcat capital pentru un istoric, deoarece dă impresia că anticii se străduiau cumva să ajungă la perspectiva noastră din prezent.

A. P. Iușkevici – Istoria matematicii în Evul Mediu

Editură: Editura Științifică
An: 1963
Număr de pagini: 488
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Romania Inedit
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

În stadiul ei timpuriu, matematica grecilor antici preia din matematica orientală un bogat material faptic , dar în epoca sa clasică din secolele V-III î.e.n. capătă trăsături principial noi. În studiile matematice pătrund adânc demonstrațiile; ca mijloc conducător în descoperirea de adevăruri noi se situează pe primul loc raționamentul logic, combinat desigur cu observația și inducția. Domenii mari ale matematicii se structurează în sisteme deductive, se construiește o teorie a demonstrației matematice, și toate acestea își găsesc expresia în stilul de expunere al manualelor didactice și al lucrărilor științifice. Problemele directe de calcul, după ce dau naștere unei serii de teorii superioare, trec pe ultimul plan. În virtutea unui șir de împrejurări, algebra ecuațiilor de gradul al doilea apare ca un ansamblu de teoreme geometrice privind aplicarea ariilor; descoperirea numerelor iraționale duce la crearea unei teorii generale a raporturilor dezvoltată însă doar parțial și de aceea incapabilă să înlocuiască pe un plan larg teoria numărului real. În secolul al III-lea înaintea erei noastre, se încheie alcătuirea fundamentelor geometriei, se pun bazele teoriei numerelor, ale teoriei secțiunilor conice și ale formelor antice ale metodelor de calcul integral și diferențial. În aceste capitole un aport esențial se va aduce de-abia cu două mii de ani mai târziu. În sfârșit, se pun primele pietre de temelie ale cunoașterii matematice a naturii: teoria muzicii, mecanica, inclusiv mecanica fluidelor, optica , cosmografia.

Richard Feynman – QED: strania teorie despre lumină și materie

Editură: Pergament
An: 2007
Număr de pagini: 178
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Romania Inedit
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Trecutul fizicii este cunoscut ca o istorie a sintetizării multor fenomene într-un număr restrâns de teorii. De exemplu, în zilele de început, existau fenomene mecanice și fenomene termice; fenomene acustice, optice și gravitaționale. Dar, după ce Sir Isaac Newton a explicat legile mișcării, s-a descoperit curând că unele din aceste chestiuni aparent deosebite erau aspecte ale aceluiași lucru. De pildă, fenomenele acustice puteau fi complet înțelese ca mișcare a atomilor aerului. Deci su netul nu a mai fost considerat drept ceva suplimentar mecanicii. S-a descoperit, de asemenea, că și fenomenele termice pot fi ușor înțelese pornind de la legile mișcării. Astfel, porțiuni mari ale teoriei fizice au fost sintetizate într-o teorie simplificată. Pe de altă parte, teoria gravitației nu poate fi înțeleasă pornind de la legile mișcării, și chiar și astăzi ea stă izolată de celelalte teorii. Până în momentul de față, gravitația nu poate fi înțeleasă în termeni de alte fenomene. După sinteza fenomenelor mecanice, acustice și termice, a urmat descoperirea unui număr de fenomene pe care le numim electrice și magnetice. În 1873, acestea au fost sintetizate într-o singură teorie, dimpreună cu fenomenele optice, de către James Clerk Maxwell, care a avansat ipoteza că lumina este o undă electromagnetică. Deci, la acea vreme, existau legile mecanicii, legile electricității și magnetismului, și legile gravitației.

Werner Heisenberg – Pași peste granițe

Editură: Editura Politică
An: 1977
Număr de pagini: 362
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Romania Inedit
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Problema precizării mijloacelor noastre lingvistice de expresie a reprezentat o temă centrală încă în filozofia greacă, începând cu Socrate , a cărui viață întreagă a constituit – dacă ar fi să ne încredem în imaginea despre concepțiile sale pe care ne-a lăsat-o Platon în Dialogurile sale – o permanentă luptă pentru clarificarea conceptelor lingvistice și a reprezentărilor purtate de acestea. Elevul lui Platon, Aristotel, a făcut un pas decisiv înainte cercetând structura formală a limbajului, formele raționamentului, independent de conținutul enunțurilor, creând prin aceasta prima logică științifică. El a ajuns astfel în analiza limbii la un grad de abstracție și precizie necunoscut până atunci în filozofia greacă, contribuind prin aceasta în cel mai înalt grad la edificarea unei ordini în metodele limbii și ale gândirii noastre. Dacă luăm în considerare faptul că în știință este necesar să se stabilească clar și cu o mare exactitate conținutul unei expresii sau al unui argument, atunci Aristotel a pus bazele limbajului științific. Pe de altă parte, analiza logică a limbii antrenează și pericolul unei prea mari simplificări și unilateralități în judecarea posibilităților ei. Dacă logica creează condiția unui limbaj științific în care se pune accent pe univocitatea și precizia raționamentelor, ea nu ne fundamentează însă o descriere adecvată a limbii vii, care dispune de mijloace de expresie mult mai bogate. Fiecare cuvânt pronunțat produce în mintea noastră nu doar o imagine determinată, care să ne fie perfect conștientă și pe care s-o putem desemna ca semnificație a cuvântului, ci odată cu acest cuvânt prin mintea noastră se scurg, pe jumătate clare, foarte multe asociații, semnificații secundare și care, chiar dacă nu sunt observate, ar putea fi de o valoare esențială pentru sensul frazei ascultate. În anumite împrejurări, această textură de reprezentări semiconştiente, care pot fi produse de limbaj, poate reda mai bine sensul a ceea ce trebuie spus decât un procedeu logic precis.

Brian Greene – Universul elegant

Editură: Humanitas
An: 2008
Număr de pagini: 444
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Teoria supercorzilor are implicații multiple. Este un subiect vast și profund, alimentat de descoperirile cele mai importante ale fizicii. Cum teoria unifică legile corpurilor mari și corpurilor mici, legile care guvernează fizica de la cele mai îndepărtate întinderi ale cosmosului până la cele mai mici fragmente de materie, există mai multe moduri de abordare a subiectului. Am hotărât să mă concentrez asupra evoluției înțelegerii noastre în privința spațiului și timpului. Consider că aceasta este o cale de a dezvolta subiectul deosebit de captivantă, care deschide un drum fascinant și bogat printre noile descoperiri esențiale. Einstein a arătat lumii că spațiul și timpul se comportă într-un mod cu totul neobișnuit. Acum, cercetările de avangardă au integrat descoperirile sale într-un univers cuantic cu numeroase dimensiuni ascunse, înfășurate în textura cosmosului, dimensiuni ale căror geometrii bogat împletite ar putea deține cheia răspunsurilor la cele mai profunde întrebări care s-au pus vreodată. Cu toate că multe dintre aceste concepte sunt subtile, vom vedea că ele pot fi asimilate prin analogii concrete. Iar când aceste idei vor fi înțelese, ele vor oferi o perspectivă uimitoare și revoluționară asupra universului.

George Gamow – Gravitația

Editură: Editura Științifică
An: 1966
Număr de pagini: 127
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Prima abordare cu adevărat științifică a problemei căderii corpurilor a fost făcută de celebrul om de știință italian Galileo Galilei (1564-1642), într-o perioadă în care știința și arta începeau să se trezească din somnul adânc al evului mediu. Potrivit legendei pitorești, dar probabil neadevărate, începutul s-a făcut într-o zi când tânărul Galilei asista la liturghia în catedrala din Pisa și privea distrat un policandru care se balansa încolo și încoace, după ce paracliserul îl trăsese într-o parte pentru a-i aprinde lumânările. Galilei a observat că deși oscilațiile policandrului erau din ce în ce mai mici pe măsură ce acesta se apropia de poziția de repaus, durata fiecărei oscilații (perioada de oscilație) rămânea aceeași. Întorcându-se acasă, el și-a propus să verifice această observație întâmplătoare cu ajutorul unei pietre atârnate de o sfoară și să măsoare perioada de oscilație prin numărarea bătăilor pulsului său. Punându-și ideea în practică, a constatat că avusese dreptate: perioada rămânea aproape aceeași, deși oscilațiile aveau o amplitudine din ce în ce mai mică. Fiind înzestrat cu o minte iscoditoare, Galilei a început o serie de experiențe, folosind pietre de diferite greutăți și sfori de diferite lungimi. Aceste studii l-au condus la o descoperire uimitoare. Deși perioada de oscilație depindea de lungimea sforii (fiind mai lungă când sfoara era mai lungă), ea era cu totul independentă de greutatea pietrei atârnate de ea. Această observație era în totală contradicție cu dogma acceptată de toți, cum că corpurile grele cad mai repede decât cele ușoare. De fapt, mișcarea unui pendul nu este altceva decât căderea liberă a unei greutăți abătute de la direcția verticală datorită restricției impuse  de sfoară, care face ca greutatea să se deplaseze pe un arc de cerc cu centrul în punctul de suspensie. Dacă obiectele ușoare și cele grele atârnate de sfori de aceeași lungime și deviate cu același unghi față de verticală cad în timpuri egale, înseamnă că vor avea nevoie de timpuri egale pentru a cădea și atunci când li se dă drumul simultan de la aceeași înălțime. Pentru a demonstra acest lucru adepților școlii lui Aristotel, Galilei s-a urcat în turnul înclinat din Pisa sau în vreun alt turn (sau poate a însărcinat pe vreun discipol al său să se urce) și a dat drumul la două greutăți, una ușoară și alta grea, care au atins Pământul în același moment, spre marea mirare a adversarilor săi.

Richard Feynman – Șase lecții ușoare

Editură: Humanitas
An: 2010
Număr de pagini: 183
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Există o idee falsă, larg răspândită, conform căreia știința e o îndeletnicire impersonală, rece și cu desăvârșire obiectivă. În timp ce majoritatea activităților umane sunt dominate de mode, capricii și personalități, știința se presupune a fi constrânsă de reguli acceptate și de teste riguroase. Doar rezultatele contează, nu și oamenii care le obțin. Avem de-a face, evident, cu o absurditate. La fel ca toate eforturile umane, știința e o activitate condusă de oameni și se supune în aceeași măsură modelor și capriciilor. În acest caz moda nu ține atât de o alegere subiectivă, cât de felul în care savanții văd lumea. Fiecare epocă adoptă propria sa perspectivă asupra problemelor științifice, urmând de regulă calea deschisă de anumite figuri dominante care stabilesc problemele la ordinea zilei și definesc cele mai bune metode de abordare. Uneori savanții capătă o statură suficient de impunătoare pentru a fi luați în seamă de publicul larg, iar, atunci când e înzestrat cu intuiții ieșite din comun, acel savant poate deveni un simbol pentru întreaga comunitate științifică. În secolele trecute, Isaac Newton a fost un simbol. Newton întruchipa savantul gentleman – perfect informat, spirit religios, lucrând fără grabă și metodic. Acest stil de activitate științifică a reprezentat un model vreme de două sute de ani. În prima jumătate a secolului XX, Albert Einstein l-a înlocuit pe Newton ca simbol al științei. Excentric, ciufulit, neamț, zăpăcit, absorbit total de munca lui, arhetip al gânditorului abstract, Einstein a schimbat felul de a face fizică punând în discuție înseși conceptele care definesc domeniul.

John Barrow – Originea universului

Editură: Humanitas
An: 2007
Număr de pagini: 149
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Trăim în universul ajuns la deplina lui înflorire, mult timp după ce majoritatea evenimentelor spectaculoase au avut deja loc. Privește cerul într-o noapte înstelată și vei vedea câteva mii de stele, cele mai multe din ele străpungând bezna într-o mare fâșie pe care o numim Calea Lactee. Asta e tot ce știau cei din vechime despre univers. Cu timpul, pe măsură ce au apărut telescoape cu putere de rezoluție din ce în ce mai mare, un univers neînchipuit de vast s-a ivit vederii noastre. O mulțime de stele se adună în insule de lumină numite galaxii, iar de jur-împrejurul galaxiilor se întinde un ocean rece de microunde – ecou al big bang-ului de acum 15 miliarde de ani. Timpul, spațiul și materia par să-și aibă originile într-un eveniment exploziv din care s-a născut universul de astăzi într-o stare de expansiune generală, răcindu-se încet și rarefiindu-se continuu.

Richard Dawkins – Un râu pornit din Eden

Editură: Humanitas
An: 1995
Număr de pagini: 194
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Madra Alla
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Toate popoarele au legende privitoare la strămoșii triburilor lor și adeseori aceste legende se transformă în veritabile culte religioase. Oamenii își respectă sau chiar își venerează strămoșii – ceea ce e și firesc pentru că e vorba de niște strămoși reali, care dețin cheia înțelegerii vieții, nu de niște zeități supranaturale. Din totalitatea organismelor ce se nasc pe pământ, o foarte mare parte mor înainte de a atinge vârstă maturității. O minoritate supraviețuiește și se înmulțește, iar din aceasta o și mai mică minoritate va avea o descendență viabilă, mii de generații de aici înainte. Această minusculă minoritate a unei minorități, această elită reproductivă, este ceea ce viitoarele generații vor putea considera ancestral sau ancestor. Strămoșii sunt rari, descendenții sunt obișnuiți.

Abdur Rahman – Anatomia științei

Editură: Editura Politică
An: 1987
Număr de pagini: 263
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Romania Inedit
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Știința poate fi examinată în multe moduri. Unul dintre ele ar fi, de pildă, examinarea tehnicilor și metodelor științei și încercarea de a înțelege caracteristicile care o deosebesc de alte activități omenești. Alt mod ar fi analizarea rezultatelor finale și a fondului de cunoștințe științifice, pentru a înțelege natura și fenomenele ei. De asemenea, s-ar putea studia evoluția științei și cadrul logic al cunoașterii științifice, punând accentul pe imaginile succesive ale universului, pe diversele procese din natură precum și pe elementele de continuitate, în străduința noastră de a ajunge la ele. O altă metodă ar putea fi studiul științei ca activitate. Studierea științei ca activitate prezintă multe avantaje. Printr-un asemenea studiu, multe caracteristici ale științei (care, deși semnificative, rămân neobservate datorită modului de prezentare a noilor descoperiri sau teorii) ar ieși la iveală, contribuind la înțelegerea rolului ei în societate. Mai mult, aceasta poate ajuta la înlăturarea confuziilor pricinuite de diversele definiții propuse pentru știință și de natura schimbătoare a activității științifice în diverse perioade istorice și zone de cultură. Abordarea pur epistemologică sau studiile istorice bazate pe înregistrarea cronologică nu oferă nici un sprijin în evaluarea acestor probleme.