Emile Durkheim – Regulile metodei sociologice

Editură: Polirom
An: 2002
Număr de pagini: 193
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Nu
Sursă: Anonim
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

În aparență, un fenomen nu poate fi colectiv decât dacă este comun tuturor membrilor societății sau cel puțin majorității sale; în consecință, dacă este general. Fără îndoială, dacă e general, asta se întâmplă fiindcă e colectiv (adică mai mult sau mai puțin obligatoriu), nici vorbă ca el să fie colectiv fiindcă este general. Este o stare a grupului, care se repetă la indivizi pentru că li se impune. El există în fiecare în parte fiindcă există în întreg, nicidecum nu este în întreg fiindcă este în părțile sale. Este evident mai ales la acele credințe și practici care ne sunt în întregime transmise de la generațiile anterioare; le primim și le adoptăm pentru că, fiind în același timp o operă colectivă și o operă seculară, sunt investite cu o autoritate specială pe care educația ne-a învățat s-o recunoaștem și să o respectăm. Or, să remarcăm că marea majoritate a fenomenelor sociale ne vine pe această cale. Însă chiar atunci când faptul social se datorează, în parte, colaborării noastre directe, el nu are altă natură. Un sentiment colectiv, care izbucnește într-o adunare, nu exprimă pur și simplu ceea ce era comun între toate sentimentele individuale. El este cu totul altceva, după cum am arătat. El este o rezultantă a vieții comune, un produs al acțiunilor și reacțiunilor care au loc între conștiințele individuale; iar dacă el reverberează în fiecare dintre ele, o face în virtutea energiei speciale pe care o datorează tocmai originii sale colective. Dacă toate inimile vibrează la unison, aceasta nu e urmarea unui acord spontan și prestabilit; ci numai pentru că o aceeași forță le mișcă în același sens. Fiecare este antrenat de toți.

Jon Elster – Comportamentul social

Editură: ALL
An: 2013
Număr de pagini: 443
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Nu
Sursă: Libgen
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Motivul pentru care nu putem infera motivațiile altruiste din comportamentul altruist este acela că alte motivații pot mima altruismul. În terminologia din capitolul 4, putem vedea altruismul ca o specie de rațiune, care poate fi simulată foarte eficient atât de interes, cât și de pasiune. (Termenul „a imita” sau „a simula” poate să implice, dar nu neapărat, un efort conștient de a induce în eroare cu privire la motivațiile reale.) Mulți oameni care nu se preocupă prea mult de faptul de a fi dezinteresați sunt foarte preocupați de laudele primite pentru caracterul lor dezinteresat. Hume se înșală cu siguranță când susține că „a iubi gloria faptelor virtuoase este o dovadă sigură a iubirii de virtute” (italicele îmi aparțin). Dimpotrivă, Montaigne afirmă: „Cu cât este mai strălucitoare fapta, cu atât mai mult îi scad din valoarea sa morală, întrucât se naște în mine suspiciunea că fapta s-a manifestat mai mult pentru strălucirea ei decât pentru bunătate: bunurile puse în vitrină sunt deja pe jumătate vândute.” La limită, singurele acte virtuoase sunt acelea care nu ies niciodată la lumină. Bunica angelică a naratorului lui Proust a internalizat acest principiu atât de temeinic, încât îți atribuia toate acțiunile bune unor motive egoiste. În măsura în care virtutea are acest caracter discret, e posibil fie mai profundă decât o arată simpla aparență. Firește, din alte motive e posibil să nu fie.

Raymond Aron – Opiul intelectualilor

Editură: Curtea Veche
An: 2008
Număr de pagini: 370
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Nu sunt, și socialiștii, și comuniștii, împotriva capitalismului, ostili economiei de piață anarhice și în favoarea planificării și proprietății colective? Când bolșevicii i-au lichidat pe menșevici și pe socialiștii revoluționari, când s-a produs marea epurare sau când milioane de țărani care se opuneau colectivizării au fost deportați, socialiștii din Occident, umanitari, obișnuiți cu metodele parlamentare, au fost îngroziți și s-au simțit la fel de departe de acești reformatori sălbatici, ca și de fasciștii propriu-ziși. A fost de ajuns ca Stalin să moară, ca succesorii lui să atenueze unele metode extreme și cvasi-patologice ale regimului și să le întindă mâna progresiștilor și creștinilor, pentru ca marxiștii social-democrației să înceapă să se întrebe din nou: la urma urmei, tehnica despotismului și a planurilor cincinale nu era, oare, singura posibilă în Rusia și în țările subdezvoltate? Industrializarea accelerată a făcut inevitabile excesele terorii, dar edificarea socialismului le va face, încetul cu încetul, inutile. Marea schismă se va rezolva de la sine, odată cu democratizarea sovietismului. Aceste alternanțe de disperare și încredere nu se datorează numai nesfârșitei naivități a socialiștilor, parcă abonați la toate lagărele de concentrare, sub toate regimurile; se datorează și ambiguității religiei seculare. Aceasta nu reprezintă altceva decât înverșunarea dogmatică a unor opinii curente în mediile de stânga, atunci când vine vorba despre comunism, sau n mediile de dreapta, în cazul fascismului.

Karl Marx, Friedrich Engels – Opere, vol. 6

Editură:  Editura Politică
An: 1959
Număr de pagini: 792
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Digibuc
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Nu o dată am arătat cum visele trandafirii apărute după revoluțiile din februarie și martie, ca, de pildă, visele despre înfrățirea generală a popoarelor, republica federativă europeană și pacea veșnică, nu făceau în fond altceva decât să camufleze dezorientarea fără margini și indolența purtătorilor de cuvânt de atunci. Ei nu vedeau sau nu voiau să vadă ce anume trebuia să se facă pentru a salvgarda revoluția; nu puteau sau nu voiau să ia nici un fel de măsuri într-adevăr revoluționare; mărginirea unora și uneltirile contrarevoluționare ale celorlalți au făcut ca poporul să se aleagă doar cu fraze sentimentale în loc de fapte revoluționare. Lamartine, acest ticălos plin de emfază, era eroul clasic al acestei epoci, în care sub flori poetice și artificii retorice se ascundea trădarea cauzei poporului. Popoarele care au înfăptuit revoluția știu cit de scump au trebuit să plătească faptul că, în naivitatea lor, au dat atunci crezare vorbelor mari și asigurărilor grandilocvente. În locul salvgardării revoluției, pretutindeni Camere reacționare care unelteau împotriva revoluției; în locul transpunerii în fapt a făgăduielilor făcute pe baricade, contrarevoluțiile de la Neapole, Paris, Viena, Berlin, căderea orașului Milano, războiul împotriva Ungariei; în locul înfrățirii popoarelor, reînnoirea Sfintei alianțe pe o bază mai largă sub auspiciile Angliei și Rusiei. Și aceiași oameni care încă în aprilie și mai salutau cu entuziasm frazele grandilocvente ale epocii roșesc acum numai la gândul că s-au putut lăsa atunci înșelați de niște imbecili și ticăloși. Experiența dureroasă ne-a învățat că „înfrățirea popoarelor din Europa” nu se realizează cu simple fraze și dorințe pioase, ci numai prin revoluții radicale și lupte sângeroase; că nu este vorba de înfrățirea tuturor popoarelor europene sub un singur steag republican, ci de o alianță a popoarelor revoluționare împotriva celor contrarevoluționare, alianță care nu se înfăptuiește pe hârtie, ci pe câmpul de luptă. Această experiență amară, dar necesară, a făcut ca în întreaga Europă apuseană frazele lamartiniene să-și piardă tot creditul de care se bucurau. În Europa răsăriteană, dimpotrivă, mai există fracțiuni, chipurile democratice, revoluționare, care nu contenesc să se facă ecoul acestor fraze și sentimentalisme și să predice evanghelia înfrățirii popoarelor europene.

Pierre Bourdieu – Economia bunurilor simbolice

Editură: Meridiane
An: 1986
Număr de pagini: 327
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: SDR
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

De fapt, opoziția pe care ideologia profesională a producătorilor pentru producători și a purtătorilor lor de cuvânt o stabilește între libertatea creatoare și lege a pieței, între constrângerile sociale care orientează operele din afară și exigențele intrinseci ale operei care cere să fie urmată, ameliorată, finalizată, între operele care sunt create de publicul, lor și operele care tind să-și creeze publicul, pe scurt între simplii negustori și „creatorii” autentici , există fără îndoială un sistem de apărare împotriva deziluzionării ce o produce o dată cu progresele diviziunii muncii, constituirea de domenii separate de activitate favorizând explicitarea funcțiilor lor proprii și organizarea rațională a mijloacelor tehnice în raport cu aceste funcții. Nu este deci întâmplător faptul că arta medie și arta pentru artă, amândouă produse de artiști și de intelectuali înalt profesionalizați, se caracterizează prin aceeași vaIorizare a tehnicii ce orientează producția într-un caz spre căutarea efectului (înțeles atât ca efect produs asupra publicului, cât și ca fabricație ingenioasă), în celălalt spre cultul formei pentru formă, afirmare fără precedent a celui mai ireductibil aspect al activității profesionale și, prin aceasta, a specificității și a ireductibilității producătorului. Astfel se explică faptul că anumite opere de artă medie pot să prezinte caracteristici formale care Ie facilitează pătrunderea mai devreme sau mai târziu în cultura legitimă. Datorită faptului că trebuie să țină seama de convențiile foarte stricte ale unui gen puternic stereotipizat, regizorii de westerne sunt puși în situația de a-și manifesta virtuozitatea de tehnicieni de înalt profesionalism referindu-se mereu la soluțiile anterioare, presupuse a fi cunoscute, în soluțiile ce le aduc unor probleme canonice , frizând tot timpul pastișa sau parodia autorilor anteriori cu care se măsoară.

Karl Marx, Friedrich Engels – Opere, vol. 5

Editură: Editura Politică
An: 1959
Număr de pagini: 697
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Digibuc
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Ce țară din Europa se poate compara cu Franța în avuție, în varietatea resurselor și a produselor, în universalitatea ei? Spania? Din cauza neglijenței sau a condițiilor naturale, două treimi din suprafața ei sunt un pustiu stâncos și încins, iar partea dinspre Atlantic a peninsulei, Portugalia, nu-i aparține. Italia? De când oceanul a devenit calea comerțului mondial și de când vapoarele taie Marea Mediterană, Italia a fost părăsită. Anglia? În ultimii 80 de ani Anglia a fost absorbită de comerț și industrie, învăluită în fum de cărbune și preocupată de creșterea vitelor. Și apoi în Anglia cerul e plumburiu și nu există vinuri. Poate Germania? La nord se întinde un șes nisipos, despărțit de sudul european prin zidul de granit al Alpilor; o țară săracă în vinuri, o țară a berii, rachiului și pâinii de secară, a râurilor înnămolite și a revoluțiilor ratate. Dar Franța! Scăldată de trei mări, străbătută în trei direcții de cinci mari fluvii, Franța are la nord o climă aproape ca cea din Germania și Belgia, iar la sud o climă asemănătoare celei din Italia; în nord grâu, în sud porumb și orez; în nord rapița, în sud măslinul, în nord inul, în sud mătasea, și aproape pretutindeni vinul.

Karl Marx, Friedrich Engels – Opere, vol. 4

Editură: Editura Politică
An: 1958
Număr de pagini: 670
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Digibuc
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Economiștii ne explică cum se produce în cadrul acestor relații, dar nu ne explică cum se produc aceste relații, adică mișcarea istorică care le dă naștere. Pentru d-l Proudhon aceste relații sunt niște principii, categorii și idei abstracte, și lui nu-i rămâne decât să facă ordine în aceste idei, care se găsesc orânduite după alfabet la sfârșitul oricărui tratat de economie politică. Materialul economiștilor este viața activă și palpitantă a oamenilor; materialul d-lui Proudhon sunt dogmele economiștilor. Dar din moment ce nu se ține seama de dezvoltarea istorică a relațiilor de producție, ale căror categorii nu sunt decât expresia lor teoretică, din moment ce nu vrem să vedem în aceste categorii decât idei, gânduri spontane, independente de relațiile reale, suntem nevoiți să atribuim originea acestor idei mișcării rațiunii pure. Cum dă naștere rațiunea pură, eternă, impersonală acestor idei? Cum le produce ea? Dacă am avea îndrăzneala d-lui Proudhon în materie de hegelianism, am spune: rațiunea se deosebește în sine însăși de sine însăși. Ce înseamnă aceasta? Rațiunea impersonală, neavând în afară de ea nici teren pe care să se pună, nici obiect căruia să i se opună, nici subiect cu care să se compună, se vede silită să facă o tumbă punându-se, opunându-se și compunându-se – poziție, opoziție, compoziție. Pe grecește așa ceva se cheamă: teză, antiteză și sinteză. Celor care nu cunosc terminologia hegeliană, le vom da formula consacrată: afirmație, negație, negarea negației. Iată ce înseamnă a spune lucrurilor pe nume. Desigur că nu e cabalistică, cu voia d-Iui Proudhon, dar ăsta este limbajul acestei rațiuni atât de pure, rupte de individ. În locul individului comun, cu felul său obișnuit de a vorbi și de a gândi, avem aici de-a face cu acest fel obișnuit, cu totul pur, minus individul.

Max Weber – Etica protestantă și spiritul capitalismului

Editură: Humanitas
An: 2003
Număr de pagini: 295
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Nu
Sursă: Scribd
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

Contemporaneitatea lui Weber nu decurge numai din faptul că este cel mai citat sociolog, ci, în primul rând, din actualitatea analizelor sale și din permanenta reconsiderare a contribuțiilor sale metodologice și epistemologice. A creat o operă impresionantă, care în România ultimelor decenii a fost cunoscută doar de un număr restrâns de specialiști. La acest fapt au contribuit două situații. Mai întâi, o limitare de ordin editorial: absența traducerilor în limba română a principalelor opere ale sociologului german. În al doilea rând, o limitare de ordin ideologic: Weber a fost considerat unul dintre principalii adversari teoretici și ideologici ai lui Karl Marx. În consecință, opera sa trebuia ținută departe de cei pe care i-ar fi putut influența.

Norberto Bobbio – Dreapta și stânga

Editură: Humanitas
An: 1999
Număr de pagini: 148
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

Păstrându-se neclintită marea și unica dihotomie prieten-dușman, reducerea inevitabilă la doar două părți alate în conflict, adică procesul de bipolaritate, devenit obligatoriu prin atragerea diverșilor adversari potențiali spre polii existenți, are loc pe baza principiului și practicii după care prietenul dușmanului meu este dușmanul meu sau, invers, dușmanul dușmanului meu este prietenul meu. Fiindcă nu există decât două poziții posibile, sau prieten sau dușman – o contrapunere care exprimă din plin viziunea dualistă a politicii -, acolo unde părțile în joc sunt la început mai mult de două se conturează patru combinații posibile: prieten poate să-ți fie atât prietenul prietenului, cât și dușmanul dușmanului; dușman îți va fi atât dușmanul prietenului, cât și prietenul dușmanului. Anumite coaliții sau alianțe ce par nefirești în relațiile internaționale sau în relațiile dintre partide, sunt în realitate consecința naturală a logicii dihotomice. În relațiile umane, exemplul cel mai frapant de antiteză îl constituie războiul; dar logica dihotomiei nu este străină nici ea de viziunea tradițională religioasă sau metafizică din lumea naturii (lumină-întuneric, ordine-haos și, la limită, Dumnezeu-diavol).

Daniel Barbu – Bizanț contra Bizanț

Editură: Nemira
An: 2001
Număr de pagini: 305
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Dacă suntem dispuși să credem că „viciul radical” al societății românești așa cum o cunoaștem este cel al „neadevărului”” formelor – fie ele politice, economice, culturale sau de altă natură – importate din alte civilizații, în măsura în care acestea nu izbutesc să corespundă unui fond autohton, atunci nu s-ar cuveni oare să ne întrebăm care este, la urma urmelor, adevărul ascuns în străfundurile corpului social românesc? Constituția, parlamentul, alegerile, presa, academia, universitățile, școlile, muzeele și toate celelalte instituții create după exemplul statelor moderne ale Occidentului european să nu fie, din 1868 și până astăzi, decât „pretenții fără fundament”, „fantome fără corp”, „iluzii fără adevăr”, pe scurt, forme fără fond? Care ar fi atunci conținutul ce nu capătă formele potrivite, fondul care rămâne neexprimat?