Jan Amos Comenius – Didactica Magna

Editură: Editura Didactică și Pedagogică
An: 1970
Număr de pagini: 207
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Nu
Sursă: Anonim
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Disciplina severă se va aplica la moravuri, dar nu la studii și cunoaștere. Căci dacă studiile sunt bine predate (după cum am arătat), constituie prin sine stimulente ale spiritelor și atrag, chiar cuceresc pe toți prin plăcerea lor (exceptând pc cei anormali). Dacă nu se întâmplă așa, vina nu este a celor ce învață, ci a celor ce predau. Și dacă nu ne pricepem să atragem cu artă spiritele la învățătură, în zadar vom întrebuința forța. Bătăile și pălmuielile n-au nici o putere de a insufla spiritelor dragostea de carte, ci mai degrabă le insuflă silă și ură. De aceea, oriunde se observă un spirit dezgustat de studii să fie tratat mai degrabă printr-un mod regulat de viață (dietă) și din când în când cu mijloace blânde, căci cu cele amare îl amărăști și mai mult. Pentru o asemenea procedare înțeleaptă ne dă exemple soarele ceresc însuși. El nu-și revarsă o dată cu primăvara văpaia sa arzătoare asupra tinerelor și delicatelor plante și nici nu le strâmtorează și pârjolește, chiar de la început, ci după ce le-a încălzit încet și pe nesimțite le-a făcut să crească și să se întărească și abia când se coc fructele și semințele, atunci face să se simtă asupra lor toată puterea sa. Cu aceeași dibăcie procedează grădinarul, care tratează lăstarii plăpânzi cu multă atenție și nu folosește răzuitoarea și custura la pomii care încă nu pot suporta tăieturi. Și nici muzicantul nu izbește cu pumnul sau cu măciuca în coardele lirei, chitarei sau viorii când sunt dezacordate și nici nu trântește de perete instrumentul ci se străduiește cu priceperea sa până reușește să-l acordeze. Tot așa trebuie să procedăm și noi cu spiritele până le restabilim armonia și dragostea pentru studiu, dacă nu vrem ca din neglijenți să facem încăpățânați, iar din șovăitori, îndobitociți.

Jean-Jacques Rousseau – Emil sau despre educație

Editură: Editura Didactică și Pedagogică
An: 1973
Număr de pagini: 553
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Nu
Sursă: Cristi
Calitate: Medie


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Această culegere de reflecții și observații, fără ordine și aproape fără legătură, a fost începută spre a face plăcere unei bune și înțelepte mame. Proiectasem mai întâi un memoriu de câteva pagini: subiectul mă atrase fără voia mea și memoriul deveni, pe nesimțite, un fel de carte prea mare, fără îndoială, pentru ceea ce cuprinde, dar prea mică pentru materia pe care o tratează. Am șovăit multă vreme s-o public și am simțit, deseori, când lucram la ea, că nu e destul să fi scris câteva broșuri pentru ca să știi alcătui o carte. După eforturi zadarnice de a o îmbunătăți, am socotit s-o dau așa cum e, gândindu-mă că e necesar să fie îndreptată atenția publică în această parte; iar în cazul că ideile mele vor fi rele, nu mi-am pierdut timpul fără rost dacă voi deștepta idei bune la alții.

Henri-Irenee Marrou – Istoria educației în antichitate, vol. 1

Editură: Meridiane
An: 1997
Număr de pagini: 471
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Medie


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

Generației marilor sofiști și a lui Socrate, fecundă dar aflată la început de drum și frământată, îi succedă una căreia îi revine meritul de a fi condus educația antică – îndelung întârziată într-un stadiu arhaic sau incert în privința devenirii sale – la maturitate și la acea formă definitivă, care, subzistând intactă în ciuda evoluției ulterioare, îi definește în fața istoriei originalitatea. Acest progres decisiv s-a împlinit la începutul secolului al IV-lea (aș îndrăzni să precizez: în timpul decadelor 390 și 380) și s-a datorat, în esență, operei a doi mari maeștri: Isokrates (436-338 ) și Platon (427-348). Primul și-a deschis școala în 393, celălalt în 387. Nu se poate spune că ei doi sau epoca lor ar fi introdus multe inovații în instituțiile și tehnicile educative; ei n-au făcut decât să le trieze și să le pună la punct pe cele ale predecesorilor. Acțiunea lor, mult mai profundă, a constat în a trasa, în manieră distinctă și definitivă, în propria lor gândire și în conștiința antică, liniile generale ale marii culturi; în același timp, și de pe poziții opuse, s-a întâmplat ca ei să le definească și pe cele ale educației.

Henri-Irenee Marrou – Istoria educației în antichitate, vol. 2

Editură: Meridiane
An: 1997
Număr de pagini: 271
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Immanuel
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Cultura romană va rămâne întotdeauna o cultură aristocratică: vechiului patriciat îi succedă o nobilitas nu mai putin atentă în a-și ilustra tradițiile de familie; rigiditatea oligarhiei în secolul al II-lea a. Chr., reacția aristocratică ce va marca instituirea imperiului, ajung, de-a lungul secolelor, să accentueze acest caracter, care, raportat la „democrația” grecească, reprezintă încă una dintre trăsăturile distinctive ale latinității. Tânărul nobil este educat nu numai în respectul tradiției naționale, patrimoniu comun întregii Rome, ci și în cel al tradițiilor propriei familii. Se știe cu cât orgoliu marile case, mândre de magistrații curuli pe care-i dăduseră Republicii, se expuneau public în fastul marilor funeralii, unde erau plimbate imaginile strămoșilor și unde un discurs funebru le exalta gloria în același timp cu cea a defunctului. E ușor de imaginat ce influentă aveau asemenea amintiri asupra copilului care contempla zilnic glorioasele imagines expuse în atriumul familial, a căror evocare o asculta neîncetat: în mod inconștient la început, apoi în deplină cunoștință de cauză, el ajungea să-și modeleze sensibilitatea și caracterul după un anume lip ideal, care era un fel de marcă proprie a familiei sale.

Pierre Riche – Educație și cultură în Occidentul barbar

Editură: Meridiane
An: 2001
Număr de pagini: 536
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Immanuel
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

Educația monastică a marilor episcopi din Spania vizigotă explică trăsăturile caracteristice ale operei lor literare. În aceste centre de studii, și nu în alte părți, ei au avut acces la autorii Antichității. Ajunși episcopi, au vrut să aibă la ei în domus ecclesiae condiții de lucru identice. Leander, trecând de la mânăstirea din Sevilla la scaunul episcopal, a putut să organizeze centrul de studii pe care l-a dezvoltat ulterior fratele său. Însă e cât se poate de regretabil că Isidor nu a vorbit niciodată de școala lui episcopală și că suntem constrânși să reconstituim cu greu conținutul bibliotecii sale. Versurile care împodobesc pereții scriptorium-ului său sunt o sursă prețioasă pentru cunoașterea conținutului lăzilor cu cărți, însă nu ne spune nimic despre organizarea muncii. Dacă vom ști că flecarul e alungat și că leneșul e pedepsit, nu vom avansa cu nimic. Trebuie să ghicim bogăția bibliotecii lui Isidor trecând prin opera lui. La Saragosa, Braulio, ajuns episcop, păstra strânse legături cu fosta sa mânăstire, iar scriptoria celor două așezăminte rebuiau să-și facă servicii reciproce. Datorită corespondenței lui Braulio, bănuim importanța bibliotecii episcopale care era vestită la Toledo ca și la Braga. Când episcopul era întrebat în legătură cu o problemă privind dogma sau liturghia, puteai fi sigur că el va da informația bibliografică aferentă. Marile mânăstiri din Spania și centrele episcopale care au adoptat același tip de cultură apar la începutul secolului al VII-lea, drept așezăminte unice în Occident. Nici în Galia, cum am văzut, nici în Anglia și în Italia de Nord, cum vom vedea, nu există așezăminte asemănătoare. Ele amintesc centrele de studii pe care le-am întâlnit în Italia de Sud în secolul al VI-lea, la Lucullanum şi Vivarium, și în Africa.