Categorie: Istorie

De aceea, hotărâți-vă sau să cedați mai înainte de a primi vreo lovitură sau, dacă vom porni războiul – ceea ce eu socotesc că este mai bine -, să nu cedăm nici pentru un motiv important, nici pentru altul neînsemnat și să nu păstrăm cu teamă ceea ce am dobândit. Într-adevăr, impunerea unei foarte mari sau foarte mici pretenții constituie aceeași reducere în sclavie dacă ea se face, înainte de judecată, de niște oameni semenilor lor, egali în drepturi.  În ceea ce privește cerințele războiului și mijloacele fiecăruia dintre noi, ascultând fiecare lucru în parte, aflați că nu suntem slabi. Peloponesienii își lucrează singuri pământul, iar bani nu au nici particularii și nici vistieria publică; apoi, în războaie îndelungate și purtate pe mări sunt neîncercați, pentru că ei, din pricina sărăciei, duc unii împotriva altora războaie scurte. Astfel de oameni nu pot nici să echipeze corăbii, nici să trimită adesea în afară armate pedestre, ceea ce le impune să nu-și poată chibzui interesele particulare, să cheltuie din banii proprii și să fie și izolați de patrie prin mare. Pe de altă parte, prisosurile de avere ale cetățenilor susțin războaiele mai mult decât impozitele forțate. Oamenii care-și lucrează singuri pământul sunt mai dispuși să se ofere la războaie cu propria lor persoană, decât cu bani, pe de o parte, fiindcă sunt încredințați că e posibil să scape din primejdii, iar pe de alta, nu sunt siguri că n-au să-și cheltuie averea înainte de terminarea războiului, mai ales dacă războiul se prelungește peste așteptările lor, așa cum se întâmplă adesea. Peloponesienii şi aliații lor sunt în stare să reziste într-o singură luptă împotriva tuturor elenilor, dar nu pot să poarte război împotriva unei armate, care nu e egală cu a lor, deoarece, neavând un singur sfat, ei nu pot lua în grabă și executa repede hotărâri; apoi, toți au drept egal de vot și, neţinând de același neam, se grăbește fiecare să-și rezolve propriile interese, de aceea, așa cum este și firesc, ei nu duc nimic la bun sfârșit. Astfel, unii voiesc cu ardoare să pedepsească pe cineva, iar alții să-și vatăme cât mai puțin cele ale sale. Și, adunându-se din când în când, ei iau, pentru scurt timp, în dezbatere vreo treabă publică, iar în cea mai mare parte a timpului își văd de treburile lor particulare. Nici unul dintre ei nu-și dă seama că prin nepăsarea sa va aduce pagube interesului comun, ci socotește că altul o să se îngrijească și de interesele sale, astfel că, gândind fiecare în sinea lui la fel, nu observă că interesele comune sunt păgubite.