Categorie: Filosofie

„Noi nu dăm glas decât durerilor ce nu au nume” sunt primele cuvinte ale acestei cărți. Ele au valoare de exordiu, deși pot îndeplini foarte bine și rolul de epitaf. Anunță programatic un obiectiv greu de atins și de cuprins într-o formă estetică ori culturală. legătura dintre cuvânt și suferință revine obsesiv în paginile acestei cărți, dar nu pentru a spune că durerile ce nu au nume vor primi unul, ci, dimpotrivă, pentru a denunța absurditatea unei asemenea încercări: „0 să-mi azvârl în spațiu slovele ca-n rătăcirea lor fără de noimă nimeni să ne le mai poată culege într-un înțeles, să se sfârșească astfel sârguirea de-a-nfrânge vasta uimire sau de-a ușura geamătul duhului uluit în întinderile nemângâierii şi nici o minte vreodată să nu mai adune vocabularul slobozit în vid pentru a mai găsi vreun nume vreunui lucru din lume și lumii înseși, ca totul să revină la vremea când nici un cuvânt nu limita vreo ființă, ca totul să revină la nespusul general, în care zăceam când nu purcesem încă spre fala zadarnică a graiului” (p. 27). Acesta este răspunsul dat de Cioran unei întregi serii de întrebări care nu-i dau pace și care-i confirmă inutilitatea gestului cultural. Să fie pură coincidență faptul că În prima carte apărută în limba franceză, Precis de decomposition, publicată în 1949, dar scrisă într-o primă versiune (care purta titlul Exercises negatifs) încă din 1946, abundă pasajele în care autorul denunță insuficiența limbajului și inutilitatea filozofiei? Nicidecum, din moment ce există cel puțin o recidivă, sub formă de concluzie a unei serii de reglementări ironice în succesiunea lor, la o adică menite să ușureze calvarul existenței: „… a împinge filozofarea până la ultimul cuvânt, la ultimul cuvânt al ineficientei și-al ridicolului” (p. 48). , , A scrie în acest mod, afirmând inutilitatea limbajului și derizoriul gândirii, a adopta o postură zănatică în planul literelor și al filozofiei nu reprezintă numai o confirmare a titlului ales de Cioran pentru cartea sa, ci și o mărturie că s-a desprins de ele, că trebuie găsite alte căi pentru a formula altfel grozăvia existenței.