Mircea Eliade – De la Zalmoxis la Genghis-Han

Editură: Humanitas
An: 1995
Număr de pagini: 274
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Nu dispunem decât de câteva documente despre preoții și terapeuții-magicieni geto-daci, dar Platon ne vorbește deja despre ei și mărturia lui este importantă. După ce a povestit întâlnirea cu unul din medicii „regelui trac Zalmoxis despre care se zice că stăpânesc meșteșugul de-a te face nemuritor”, Socrate continuă: acest doctor trac îi spuse ce învățase el „de la regele nostru care este și zeu”; Zalmoxis, zice el, ne învață că „după cum nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm capul, ori capul fără să ținem seamă de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi însănătoșit fără suflet” . Pentru asta, adaugă terapeutul trac , „remediul multor boli este necunoscut medicilor greci, pentru că ei neglijează ansamblul” (Charmides, 156d, trad. rom. Simina Noica). Sub clișeul literar al „înțelepciunii barbarilor” superioară științei grecilor se descifrează o doctrină analoagă integralismului hipocratic. Nu trebuie să uităm că reputația medicilor geto-daci era reală și că ea s-a menținut timp de secole. Dar Platon comunică câteva detalii de mare valoare: importanta acordată „sufletului” de către Zalmoxis care este în același timp zeu, rege și terapeut; relația funcțională între sănătatea conservată printr-o „ metodă totală” , în care sufletul joacă rolul decisiv, și obținerea nemuririi. În măsura în care aceste detalii reflectă, chiar dincolo de o anumită fabulație, informații reale despre „înțelepciunea geților”, ele confirmă și completează mărturia lui Herodot: pe scurt, Zalmoxis este zeul-terapeut care se preocupă înainte de toate de sufletul uman și de destinul său.

Michel Foucault – Istoria sexualității, vol. 3

Editură: Univers
An: 2004
Număr de pagini: 242
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: SDR
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

Neîncredere față de plăceri, insistență asupra efectelor abuzului asupra trupului și sufletului, valorizarea căsătoriei și a obligațiilor conjugale, pierdere a semnificațiilor spirituale atribuite iubirii băieților: în gândirea filosofilor și a medicilor din secolul al-doilea se vădește o mare severitate, atestată de textele lui Soranus și Rufus din Efes, ale lui Musonius ori Seneca, ale lui Plutarh, Epictet sau Marc Aureliu. Este lucru știut, de altfel, că autorii creștini au împrumutat – într-un mod explicit sau nu – masiv din această morală, iar majoritatea istoricilor de azi recunosc de comun acord existența, vigoarea și fortificarea acestor teme de austeritate sexuală într-o societate căreia contemporanii îi descriau, de cele mai multe ori pentru a-i face reproșuri, imoralitatea și moravurile inconsistente. Să lăsăm deoparte preocuparea de a ști dacă această stigmatizare era justificată: dacă nu luăm în considerare decât textele care se referă la acest lucru și la locul pe care i-l dau, se parc că a devenit mai insistentă „problema plăcerilor” sau, mai precis, preocuparea față de plăcerile sexuale, de relația cu ele și de practicarea lor. Este o dezbatere mai intensă a aphrodisiei, ale cărei forme deosebite și motive vom încerca să le reluăm.

Michel Foucault – Istoria sexualității, vol. 2

Editură: Univers
An: 2004
Număr de pagini: 243
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: SDR
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Rezumând, s-ar putea afirma despre gândirea morală a Antichității referitoare la plăceri că ea nu se orienta nici spre o codificare a actelor, nici spre o hermeneutică a subiectului, ci spre o stilizare a atitudinii și o estetică a existenței. Stilizare, deoarece rarefierea activității sexuale se înfățișa ca un fel de imperativ evident, ușor de reperat: nici doctorii, când recomandă un anume regim, nici moraliștii, când le cer soților să-și respecte soțiile, nici cunoscătorii conduitei potrivite care trebuie adoptată în iubirea băieților nu vor spune prea exact ce trebuie sau ce nu trebuie făcut în succesiunea actelor sau a practicilor sexuale. Motivul nu era pudoarea și nici reticența autorilor, ci faptul că nu aceasta era problema: cumpătarea sexuală era un antrenament al libertății care prinde contur în stăpânirea de sine; iar aceasta se vădește în felul în care subiectul rezistă sau se abține în exercitarea activității sale virile și în felul în care se judecă pe sine în raporturile cu ceilalți. Această atitudine face posibile activități de valoare cu mult mai mult decât faptele comise sau dorințele tăinuite. Valoare morală care este totodată și valoare estetică și valoare a adevărului pentru că, țintind satisfacerea adevăratelor necesități, respectând adevărata ierarhie a ființei umane și având tot timpul în vedere ce este aceasta cu adevărat, ar putea da conduitei forma ce-i asigură reputația și o frumoasă amintire.

Mircea Eliade – Nostalgia originilor

Editură: Humanitas
An: 1994
Număr de pagini: 274
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: SDR
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Hermeneutica ocupă un loc preponderent în cercetările noastre deoarece, în chip inevitabil, ea este aspectul cel mai puțin dezvoltat al disciplinei noastre. Preocupați, și adesea de-a dreptul copleșiți,  de culegerea, publicarea și analizarea datelor religioase, muncă fără îndoială și urgentă și indispensabilă, savanții au neglijat adeseori să le studieze semnificația. Or, aceste date sunt expresia unor experiențe religioase diverse; în ultimă analiză, ele reprezintă poziții și situații asumate de om în decursul istoriei sale. Fie că-i place sau nu, istoricul religiilor nu și-a isprăvit opera după ce a reconstituit istoria unei forme religioase sau i-a determinat contextul sociologic, economic sau politic. Pe lângă toate acestea, el trebuie să-i înțeleagă semnificația – altfel spus să-i identifice și să-i elucideze situațiile și pozițiile care i-au făcut posibilă apariția sau triumful într-un moment anume al istoriei sale. Doar în măsura în care își va îndeplini această misiune – mai ales făcând accesibilă pentru omul modern semnificația documentelor religioase – știința religiilor își va duce la capăt adevărata ei menire culturală. Deoarece. oricare ar fi fost rolul său în trecut, studiul comparativ al religiilor este menit în viitorul apropiat să își asume un rol de primă importanță. Asa cum am spus-o în mai multe ocazii, momentul nostru istoric ne obligă la confruntări pe care nici nu le puteam măcar imagina acum cincizeci de ani.

Rene Guenon – Metafizică și cosmologie orientală

Editură: Herald
An: 2013
Număr de pagini: 191
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Am ales ca subiect al acestei expuneri metafizica orientală; poate ar fi fost mai potrivit să spunem, simplu, metafizică fără epitet, pentru că, într-adevăr, metafizica pură, fiind prin esența ei în afară și dincolo de toate formele și contingențele, nu este nici orientală nici occidentală, ci universală. Acestea sunt doar formele exterioare în care este îmbrăcată pentru necesitățile unei expuneri, pentru a exprima din ea ceea ce este exprimabil, forme ce pot fi fie orientale, fie occidentale; însă, sub diversitatea lor se află un fond identic ce se regăsește pretutindeni și întotdeauna, acolo cel puțin unde există metafizică adevărată, asta pentru simplul motiv că adevărul este unul. Dacă așa stau lucrurile, de ce să vorbim în mod special despre metafizica orientală? Pentru că, în condițiile intelectuale în care se ală actualmente lumea occidentală, metafizica este pentru ea ceva uitat, ignorat în general, pierdut aproape în întregime, pe când, în Orient, ea este dintotdeauna obiectul unei cunoașteri efective. Dacă vrem să știm ce este metafizica, Orientul e cel căruia trebuie să i ne adresăm; la fel, dacă vrem să regăsim ceva din vechile tradiții ce au existat în Occident, într-un Occident care, în multe privințe, era odinioară mult mai apropiat de Orient decât este astăzi, o vom putea face mai ales cu ajutorul doctrinelor orientale și prin comparație cu ele, deoarece aceste doctrine sunt singurele care, în acest domeniu metafizic, mai pot fi studiate încă în mod direct. Pentru aceasta, însă, e evident că ele trebuie studiate așa cum o fac orientalii înșiși, și nu lăsându-ne în voia unor interpretări mai mult sau mai puțin ipotetice și uneori cu totul fanteziste; se uită prea des că civilizațiile orientale există și astăzi și ele au încă reprezentanți calificați, asupra cărora ar fi suficient să ne informăm pentru a ști cu adevărat despre ce e vorba.

Georges Minois – Istoria sinuciderii

Editură: Humanitas
An: 2002
Număr de pagini: 345
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Alternanța dintre „știu” și „ce știu?” ritmează istoria intelectuală. În perioadele de echilibru și de stabilitate, gândirea aprofundează răspunsurile; în fazele de criză, ea pune întrebări. În căutarea adevărului, spiritul uman trece de la certitudini la îndoială, factor al unor certitudini noi și dătătoare de iluzii. Dacă acestea din urmă sunt dătătoare de securitate; îndoielile sunt stimulante. De altfel, alternanța nu e riguroasă, iar lupta este permanentă. În timpul perioadelor de criză a conștiinței, nivelul stărilor de îndoială ajunge să zguduie certitudinile, care rezistă și folosesc forța pentru a înăbuși întrebările. Deoarece factorii de decizie și capii politici și religioși sunt ostili îndoielilor. Dacă a guverna înseamnă să prevezi, în aceeași măsură înseamnă și să știi. Nu se comandă cu îndoieli, ci cu certitudini. În numele a ce altceva am putea altfel să orânduim viața socială? În particular, cum îi vom conduce pe oameni, care nici măcar nu sunt siguri că trebuie să rămână în viață? Ce influență vom avea asupra unor supuși sau cetățeni ce dispun de o deplină libertate de a muri după bunul lor plac? Cum să li se inspire încredere dacă un anumit număr dintre ei își manifestă în fiecare zi suspiciunea și disperarea, preferând vieții moartea?

Marcel Mauss – Manual de etnografie

Editură: Institutul European
An: 2003
Număr de pagini: 268
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: SDR
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Intuiția nu ocupă nici un loc în etnologie care este o știință a constatării și statisticii. Sociologia și etnologia descriptivă pretind să fim deopotrivă arhiviști, paleografi , istorici, statisticieni și, de asemenea, scriitori capabili de a evoca viața unei întregi societăți. Aceasta nu înseamnă că intuiția pe de o parte și teoria pe de alta sunt inutile aici; locul lor este însă limitat și trebuie să Ie cunoaștem valoarea și posibilitatea. Teoria va avea cu adevărat un rol în extinderea cercetării cu scopul verificării sale. Știința are modalități proprii care schimbă și permit înțelegerea faptelor. Astfel teoria oferă o valoare «euristică», o valoare de deschidere. Fără a repeta greșelile Școlii de la Viena, avem de evaluat o mare mulțime de fapte. Tânărul etnograf care face muncă de teren trebuie să facă cunoștință cu ceea ce el știe deja pentru a scoate la suprafață ceea ce nu cunoaște încă. Faptele sociale sunt în primul rând istorice, deci ireversibile și de nerespins: de exemplu, fuga unei armate (câți soldați, ce au făcut, rolul șefului, bărbați etc). Fenomenul social este un fenomen, și în același timp un fapt, un ideal, o regulă: la manufacturile Sevres s-au aruncat nouă vase din zece; în altă parte zece vase din zece au fost păstrate. În cel de-al doilea caz nu este nici o diferență între fapt și normă. Statistica permite atingerea unei certitudini pe care n-am cunoscut-o niciodată în istorie. Nu cunoaștem cifra sclavilor din Roma antică, dar știm câți au fost la Tombuctu. Adăugăm că etnografia nu este propriu-zis o știință istorică, în sensul că faptele nu se prezintă într-o ordine cronologică. Cu toate acestea, etnografia cuprinde o parte istorică care va consta în constituirea istoriei populației umane: a rasei negre, galbene, etc. Istorie pe care etnologia nu este în momentul de față în măsură să o traseze decât între anumite limite; știința noastră însă nu are viitor decât cu condiția de a păstra o metodă sigură și prudentă.

Michel Foucault – Istoria sexualității, vol. 1

Editură: Univers
An: 2004
Număr de pagini: 154
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: SDR
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Să luăm în considerare următoarea idee ca ipoteză generală de lucru. Societatea din secolul al XVIII-lea – poate fi oricum numită: burgheză, capitalistă ori industrială – nu i-a opus sexului un refuz fundamental de a-l recunoaște. Dimpotrivă, a construit un întreg aparat pentru a produce despre el discursuri adevărate. Nu numai că această societate a vorbit mult despre sex și i-a constrâns pe membrii ci facă același lucru, dar a făcut și efortul de a formula despre sex un adevăr reglementat. De parcă ar fi ghicit că înlăuntrul sexului se ascundea un secret capital, de parcă ar fi fost un lucru esențial ca sexul să fie circumscris nu numai într-o economie a plăcerii , dar și într-un regim organizat de cunoaștere. În acest fel, sexul s-a transformat treptat în obiectul unei mari suspiciuni; sensul general și neliniștitor care ne parcurge împotriva voinței noastre comportamentele și existențele, locul vulnerabil prin care se strecoară în noi amenințările răului; peticul de întuneric pe care îl purtăm în ființa noastră. Semnificație generală, secret universal, cauză omniprezentă, teamă nesfârșită: astfel încât, în această  „chestiune” a sexului (în cele două sensuri ale cuvântului, de interogare și de problematizare, de exigență de mărturisire și de încorporare într-o sferă de raționalitate) se dezvoltă două procese care necontenit se referă unul la altul: noi îi cerem să spună adevărul (dar ne păstrăm – deoarece el este secretul și îi este imposibil să se sesizeze pe sine – dreptul de a enunța noi înșine adevărul în sfârșit revelat, în sfârșit descifrat despre adevărul său); și îi pretindem să ne spună adevărul nostru ori , mai curând, îi cerem să spună adevărul profund tăinuit referitor la acest adevăr despre noi înșine despre care ne închipuim că îl deținem în conștiința imediată, îi spunem adevărul său, interpretând ceea ce ne spune despre el, iar el ne spune adevărul nostru revelând ceea ce se ascunde. Din acest joc a luat naștere lent, pe parcursul a mai multor sute de ani, o cunoaștere a subiectului ; cunoaștere a formei sale, dar mai ales a ceea ce îl scindează; a ceea ce îl determină, poate, dar mai ales îl face să se sustragă sieși.

Yuval Noah Harari – Sapiens. O scurtă istorie a omenirii

Editură: Polirom
An: 2017
Număr de pagini: 573
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Acum 100.000 de ani, pe pământ existau cel puțin șase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. Ce s-a întâmplat cu celelalte? Și cum am ajuns să fim stăpânii planetei? De la începuturile speciei noastre și rolul pe care l-a jucat în ecosistemul global până în modernitate, Sapiens îmbină istoria și știința pentru a pune în discuție tot ce știm despre noi înșine, ne arată cum ne-am unit ca să construim orașe, regate și imperii, cum am ajuns să credem în zei, în legi și în cărți, dar și cum am devenit sclavii birocrației, ai consumerismului și ai căutării fericirii. De asemenea, ne îndeamnă să privim în viitor, căci de câteva decenii am început să încălcăm legile selecției naturale care au guvernat viața în ultimii patru miliarde de ani. Dobândim capacitatea de a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci și pe noi înșine. Încotro ne duce aceasta și ce vrem să devenim?

Mircea Eliade – Cosmologie și alchimie babiloniană

Editură: Moldova
An: 1991
Număr de pagini: 121
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Madra Alla
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Pentru mesopotamieni, ca și pentru alte culturi arhaice, viața este un caracter universal al realului. Asta nu înseamnă numai că toate lucrurile sunt „însuflețite”. Nu avem de-a face cu o credință animistă, care conferă tuturor obiectelor o anumită forță magică obscură. În Mesopotamia ne întâmpină un sistem mai complicat și mai rotunjit, rezultatul unei îndelungi valorificări a Cosmosului. Căci „viața” lucrurilor neînsuflețite nu se reduce la o dinamică misterioasă a lor, la capacitatea oricărui obiect de a fi receptacol sau izvor generator de energii magice. Viața cosmică este organizată întocmai ca viața omului; cunoaște nașterea, sexualitatea și, în anumite cazuri, moartea.