Ian Stewart – Îmblânzirea infinitului: povestea matematicii

Editură: Humanitas
An: 2011
Număr de pagini: 324
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

A scrie o istorie a matematicii cu adevărat inteligibilă e practic imposibil. Subiectul este acum atât de vast, de complicat și de tehnic, încât chiar și pentru un specialist o asemenea carte ar fi de necitit – ca să nu mai vorbim că nimeni n-ar putea s-o scrie. Morris Kline a încercat s-o facă în monumentala sa lucrare Gândirea matematică din Antichitate până în epoca modernă. Ea are peste 1200 de pagini, cu caractere mici, și omite aproape tot ce s-a întâmplat în ultima sută de ani. Cartea de față e mult mai mică, ceea ce înseamnă că a trebuit să fiu selectiv, în special în privința matematicii secolelor XX și XXI. Sunt perfect conștient de toate subiectele importante pe care am fost nevoit să le omit. Nu există în ea nici geometrie algebrică, nici teoria cosmologiei, nici analiza elementelor finite și nici undine. Această listă a ceea ce lipsește e mult mai lungă decât lista a ceea ce este inclus. Alegerea mea a fost călăuzită de cunoștințele pe care cititorii le posedă probabil și de noile idei care pot fi explicate succint. Povestirea urmează în genere cronologia în cadrul fiecărui capitol, dar capitolele sunt organizate tematic. A trebuit să procedez astfel pentru ca prezentarea să fie coerentă; dacă aș fi pus totul în ordine cronologică, discuția ar fi sărit la întâmplare de la un subiect la altul, fără vreo direcție clară. În felul acesta m-aș fi apropiat mai mult de istoria propriu-zisă, dar cartea ar fi devenit de necitit. Prin urmare, fiecare capitol începe cu o întoarcere în trecut și se oprește apoi la câteva din momentele de răscruce În dezvoltarea subiectului. Primele capitole zăbovesc mai mult asupra trecutului; următoarele capitolele ajung uneori până în prezent. Am încercat să dau o idee asupra matematicii moderne, prin care înțeleg tot ce s-a făcut în ultima sută de ani, alegând subiecte despre care cititorii poate că au auzit și legându-le de tendințele istorice generale. Omiterea unui subiect nu înseamnă că acesta ar fi lipsit de importanță, dar cred că e mai firesc să vorbesc în câteva pagini despre demonstrația Marii Teoreme a lui Fermat dată de Andrew Wiles – despre care cei mai mulți cititori vor fi auzit – decât, de exemplu, despre geometria necomutativă, al cărei cadru singur ar ocupa câteva capitole. Pe scurt, aceasta e o istorie, nu istoria. Și e istorie în sensul că povestește trecutul. Ea nu se adresează istoricilor de profesie, nu face distincțiile subtile pe care ei le găsesc necesare, iar adesea prezintă ideile trecutului prin prisma prezentului. Acesta e un păcat capital pentru un istoric, deoarece dă impresia că anticii se străduiau cumva să ajungă la perspectiva noastră din prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *