Emile Durkheim – Regulile metodei sociologice

Editură: Polirom
An: 2002
Număr de pagini: 193
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Nu
Sursă: Anonim
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

În aparență, un fenomen nu poate fi colectiv decât dacă este comun tuturor membrilor societății sau cel puțin majorității sale; în consecință, dacă este general. Fără îndoială, dacă e general, asta se întâmplă fiindcă e colectiv (adică mai mult sau mai puțin obligatoriu), nici vorbă ca el să fie colectiv fiindcă este general. Este o stare a grupului, care se repetă la indivizi pentru că li se impune. El există în fiecare în parte fiindcă există în întreg, nicidecum nu este în întreg fiindcă este în părțile sale. Este evident mai ales la acele credințe și practici care ne sunt în întregime transmise de la generațiile anterioare; le primim și le adoptăm pentru că, fiind în același timp o operă colectivă și o operă seculară, sunt investite cu o autoritate specială pe care educația ne-a învățat s-o recunoaștem și să o respectăm. Or, să remarcăm că marea majoritate a fenomenelor sociale ne vine pe această cale. Însă chiar atunci când faptul social se datorează, în parte, colaborării noastre directe, el nu are altă natură. Un sentiment colectiv, care izbucnește într-o adunare, nu exprimă pur și simplu ceea ce era comun între toate sentimentele individuale. El este cu totul altceva, după cum am arătat. El este o rezultantă a vieții comune, un produs al acțiunilor și reacțiunilor care au loc între conștiințele individuale; iar dacă el reverberează în fiecare dintre ele, o face în virtutea energiei speciale pe care o datorează tocmai originii sale colective. Dacă toate inimile vibrează la unison, aceasta nu e urmarea unui acord spontan și prestabilit; ci numai pentru că o aceeași forță le mișcă în același sens. Fiecare este antrenat de toți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *