Michel Foucault – Istoria sexualității, vol. 1

Editură: Univers
An: 2004
Număr de pagini: 154
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: SDR
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Să luăm în considerare următoarea idee ca ipoteză generală de lucru. Societatea din secolul al XVIII-lea – poate fi oricum numită: burgheză, capitalistă ori industrială – nu i-a opus sexului un refuz fundamental de a-l recunoaște. Dimpotrivă, a construit un întreg aparat pentru a produce despre el discursuri adevărate. Nu numai că această societate a vorbit mult despre sex și i-a constrâns pe membrii ci facă același lucru, dar a făcut și efortul de a formula despre sex un adevăr reglementat. De parcă ar fi ghicit că înlăuntrul sexului se ascundea un secret capital, de parcă ar fi fost un lucru esențial ca sexul să fie circumscris nu numai într-o economie a plăcerii , dar și într-un regim organizat de cunoaștere. În acest fel, sexul s-a transformat treptat în obiectul unei mari suspiciuni; sensul general și neliniștitor care ne parcurge împotriva voinței noastre comportamentele și existențele, locul vulnerabil prin care se strecoară în noi amenințările răului; peticul de întuneric pe care îl purtăm în ființa noastră. Semnificație generală, secret universal, cauză omniprezentă, teamă nesfârșită: astfel încât, în această  „chestiune” a sexului (în cele două sensuri ale cuvântului, de interogare și de problematizare, de exigență de mărturisire și de încorporare într-o sferă de raționalitate) se dezvoltă două procese care necontenit se referă unul la altul: noi îi cerem să spună adevărul (dar ne păstrăm – deoarece el este secretul și îi este imposibil să se sesizeze pe sine – dreptul de a enunța noi înșine adevărul în sfârșit revelat, în sfârșit descifrat despre adevărul său); și îi pretindem să ne spună adevărul nostru ori , mai curând, îi cerem să spună adevărul profund tăinuit referitor la acest adevăr despre noi înșine despre care ne închipuim că îl deținem în conștiința imediată, îi spunem adevărul său, interpretând ceea ce ne spune despre el, iar el ne spune adevărul nostru revelând ceea ce se ascunde. Din acest joc a luat naștere lent, pe parcursul a mai multor sute de ani, o cunoaștere a subiectului ; cunoaștere a formei sale, dar mai ales a ceea ce îl scindează; a ceea ce îl determină, poate, dar mai ales îl face să se sustragă sieși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *