Michael Walzer – Despre tolerare

Editură: Institutul European
An: 2002
Număr de pagini: 128
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Societatea internațională se dovedește, la rândul său, un regim al tolerării în dublu sens. Pe de o parte, în calitate de societate a statelor, ea funcționează pe baza logicii suveranității. Ori cărei entități etnice sau multietnice care atinge rangul suveranității statale i se tolerează de către societatea statelor anumite practici în limitele propriului teritoriu. Tolerarea este, așadar, o trăsătură esențială a suveranității deoarece în limitele statului suveran sunt tolerate anumite practici. De dragul păcii, sau din nevoia respectării reformelor interne, societatea internațională recunoaște legitimitatea statului respectiv, calitatea respectivei țări de membru suveran al societății internaționale. Pe de altă parte, suveranitatea statală își are limitele sale fixate prin doctrina drepturilor omului și a intervenționismului umanitar. Acte le ce șochează conștiința umanității nu sunt, în principiu, tolerate. Principiile independenței politice și ale integrității teritoriale nu înseamnă tolerarea barbariei interne. Intervenția umanitară nu înseamnă, însă, folosirea forței în sine. Nimeni nu este obligat, nici îndreptățit, să folosească forța oarbă. Nici în numele suveranității statale, nici în acela al drepturilor omului nu este legitimată folosirea forței și a violenței la scară publică. În aceste condiții, se poate pune întrebarea: intoleranța din rațiuni umanitare justifică intervenția militară? Problema este spinoasă și cred că va rămâne mereu deschisă. Argumentele pozițiilor și valorilor opuse se pot susține în egală măsură. Concurența valorilor rivale este permanentizată și dramatizată datorită religiei civile. În calitate de crez al statului, vital pentru stabilitatea și prosperitatea sa, religia civilă încurajează mândriile locale și intoleranța. Toleranța crește, probabil, atunci când religia civilă încearcă să fie cât mai puțin o religie. Aceasta ar însemna ca religiile civile să practice o religiozitate vagă și flexibilă, legată mai mult sărbători și tradiții populare și nu una dogmatică și ferventă, întreținută prin pusee fundamentaliste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *