Jean-Luc Hennig – Apologia plagiatului

Editură: Art
An: 2009
Număr de pagini: 140
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: SDR
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Puși să ne reprezentăm o astfel de figură geometrică, ne-am trezi cu toții că suntem analfabeți precum sclavul lui Menon, din dialogul platonic omonim. Totuși, la fel ca în cazul acelui sclav, se va găsi mereu un Socrate care să ne arate că știm lucruri pe care nu le-am învățat niciodată, în virtutea faptului că sufletul nostru a avut dintotdeauna intuiția universului și că doar încarnarea în vremelnica făptură l-a făcut să uite. Vom descoperi astfel că putem accede, prin jocul mintii, chiar și la ceea ce ni se prezintă, în primă instanță, ca fiind aconcept. Jean-Luc Hennig, autorul Apologiei plagiatului, vrea să ne fie Socrate, să ne moșească demult uitatele adevăruri despre scris și scriitură, despre cărți. El știe că o carte ce ar conține, fără rest, milioanele de cărți scrise vreodată e incomensurabilă. Dar că o astfel de carte există măcar virtual, ea fiind suma tuturor plagiatelor posibile.Pe același raționament, totalitatea cărților scrise și încă de scris într-o anumită limbă ar fi limba însăși. Prin urmare, „cartea cărților” ar trebui să conțină toate limbile Pământului, câte au fost, câte mai sunt și câte vor mai fi. Ne întoarcem astfel la mitul limbii originare, la facultatea adamică de a numi toate lucrurile care sunt, cum că sunt, și, forțând puțin exegeza biblică, toate cele care nu sunt, cum că nu sunt. Astfel, refăcând prin fiecare spunere sau scriere gestul lingvistic primordial, ne alăturăm unei serii nesfârșite de imitatori, fie că vrem, fie că ne trâmbițăm zgomotos originalitatea. Dar autorul eseului de față ne rezervă o altă opțiune, aceea a umilității medievale, a piticului cățărat pe umerii uriașului, ca premisă a acceptării noastre în cetatea literelor. Nu poți fi tolerat aici fără a arăta tu însuți toleranță. Or, toleranța începe prin a recunoaște neajunsul funciar al literaturii și al culturii în general: anume că nu poți fi original decât într-o limbă nevorbită pe Pământ, întrucât orice limbă naturală este suma tuturor discursurilor care o actualizează, majoritatea acestor discursuri purtând mereu semnul alterităţii. Cam aceasta este aporia pe care își structurează și Jean-Luc Hennig eseul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *