Immanuel Kant – Critica facultății de judecare

Editură: Trei
An: 1995
Număr de pagini: 336
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Nu
Sursă: Immanuel
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Voința, ca facultate de a dori, este una din multiplele cauze naturale ale lumii, și anume aceea care acționează potrivit conceptelor. Tot ceea ce este reprezentat ca posibil printr-o voință se numește practic-posibil (sau necesar), spre deosebire de posibilitatea sau necesitatea fizică a unui efect a cărui cauză nu este determinată prin concepte să acționeze, (ci prin mecanism în cazul materiei neînsuflețite și prin instinct în cazul animalelor). – Dar aici, privitor la practic, nu se precizează dacă conceptul care dă regula cauzalității voinței este un concept al naturii sau un concept al libertății. Ultima distincție este însă esențială. Căci, dacă conceptul care determină cauzalitatea este un concept al naturii, atunci principiile sunt tehnic-practice, iar dacă este un concept al libertății, principiile sunt moral-practice; și, deoarece în împărțirea unei științe raționale totul depinde de deosebirea obiectelor a căror cunoaștere are nevoie de principii deosebite, principiile tehnic-practice vor aparține filosofiei teoretice (ca teorie a naturii), iar principiile moral-practice vor constitui în întregime doar partea a doua, adică filosofia practică (ca teorie a moravurilor). Toate regulile tehnic-practice (adică cele ale artei și abilității în genere sau chiar ale înțelepciunii înțeleasă ca pricepere de a-i influența pe oameni și voința lor) trebuie să se numere doar printre corolarele filosofiei teoretice, în măsura în care principiile lor se bazează pe concepte. Căci ele se referă doar la posibilitatea obiectelor în funcție de conceptele naturii, aici incluzându-se nu numai mijloacele necesare pentru aceasta care există în natură, ci chiar voința (ca facultate de a dori, deci ca facultate naturală), întrucât ea poate fi determinată prin motive naturale, potrivit regulilor tehnic-practice. Totuși, astfel de reguli practice nu se numesc legi (asemeni celor fizice), ci doar prescripții, deoarece voința nu este supusă doar conceptului naturii, ci și conceptului libertății, privitor la care principiile ei se numesc legi. Acestea, împreună cu consecințele lor, constituie cea de-a doua parte a filosofiei, și anume cea practică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *