Emil Cioran – Ispita de a exista

Editură: Humanitas
An: 2002
Număr de pagini: 218
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Immanuel
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Aproape toate revelațiile noastre le datorăm freneziei, dezechilibrului nostru împins la paroxism. Chiar și pe Dumnezeu – în măsura în care ne trezește curiozitatea – îl deslușim nu înlăuntru-ne, în adâncul ființei, ci la limita exterioară a febrei noastre, exact în punctul în care, furia noastră înfruntând-o pe-a lui, are loc o ciocnire, o întâlnire la fel de pustiitoare și pentru El, și pentru noi. Lovit de blestemul inerent făptuirii, pătimașul nu-și forțează natura, nu-și iese din fire decât pentru a reveni la sine cu furie, ca agresor, urmărit de faptele sale ce vin să-l pedepsească pentru a le fi provocat. Nu există operă care să nu se întoarcă împotriva autorului ei: poemul îl va strivi pe poet, sistemul pe filozof, evenimentul pe omul de acțiune. Se nimicește cel care, asumându-și vocația și împlinind-o, se agită înlăuntrul istoriei; se mântuieşte doar cel ce sacrifică har și talente, pentru ca astfel, eliberat de calitatea de om, să huzurească în ființă. Dacă năzuiesc la un destin metafizic, cu nici un preț nu-mi pot păstra identitatea: orice urmă a ei se cere lichidată; dacă, din contră, mă-ncumet la un rol în spațiul istoriei, va trebui să-mi încordez resorturile lăuntrice până mă frâng împreună cu ele. Ne e fatal, întotdeauna, eul pentru care optăm: să porți un nume înseamnă să-ți asumi un mod precis de prăbușire.

Aristotel – Despre cer

Editură: Paideia
An: 2005
Număr de pagini: 468
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Nu
Sursă: Immanuel
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Traducerea de față este prima traducere românească integrală a tratatului aristotelic De caelo. Fragmente ale ei au fost publicate în secțiunea Traduceri din scrieri filosofice a Revistei de filosofie a Academiei Române începând din 1989. Privit în sine, tratatul Despre cer pare a nu mai spune mare lucru unui contemporan. Știința modernă a revizuit în întregime imaginea despre univers, iar lumea sferică a lui Aristotel, am putea crede, interesează cel mult istoria, uitând prea des că propria noastră imagine va deveni într-o zi istorie. Vechii greci au avut infinit mai puține instrumente de cercetare a universului. Le rămânea totuși ceva mai important decât ele, rațiunea.

Gabriel Marcel – A fi și a avea

Editură: Biblioteca Apostrof
An: 1997
Număr de pagini: 196
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Sunt din ce în ce mai surprins de distincția dintre cele două moduri de detașare: primul este cel al spectatorului, iar cel de-al doilea al sfântului. Detașarea sfântului se produce, dacă pot să spun astfel, chiar în interiorul realului; el exclude complet curiozitatea față de univers. Această detașare este o participare, cea mai înaltă care poate să fie. Detașarea spectatorului este exact inversă, ea este dezertare nu numai ideală, ci și reală. Și acesta este, mi se pare, genul de fatalitate care apasă asupra întregii filosofii antice, filosofie eminamente spectaculară. Dar ceea ce trebuie să remarcăm este faptul că, aderând la o știință pragmatică, ce modifică realul prin aplicațiile sale, ne creăm iluzia că putem scăpa spectacularului pur. Iar aici întrezăresc o idee foarte importantă, care nu se formulează încă, ce-i drept, foarte clar. Aș exprima-o spunând că modificările la care o asemenea știință supune realitatea n-au alt rezultat (la nivel metafizic, se înțelege) decât de-a o face într-un fel străină sieși. Cuvântul alienare redă exact ceea ce vreau să spun. „Nu sunt la spectacol”: vreau să-mi repet aceste cuvinte în fiecare zi. Dat spiritual fundamental.

Mircea Eliade – Mituri, vise și mistere

Editură: Univers Enciclopedic
An: 1998
Număr de pagini: 244
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Mitul se definește prin modul lui de a fi: nu se lasă surprins ca mit decât în măsura în care revelează că ceva s-a manifestat deplin și această manifestare este în același timp creatoare și exemplară, pentru că ea întemeiază la fel de bine și o structură a realului și un comportament uman. Un mit povestește întotdeauna că ceva s-a întâmplat realmente. că un eveniment a avut loc în sensul exact al termenului – fie că este vorba de crearea Lumii, de cea mai neînsemnată specie animală sau vegetală sau de o instituție. Chiar faptul de a spune ce s-a întâmplat revelează cum existența s-a realizat (și acest cum ține și locul lui de ce). Or, actul venirii în ființă este în același timp emergența unei realități și dezvăluirea structurilor sale fundamentale. Când mitul cosmogonic povestește cum a fost creată Lumea. el revelează în același timp emergența acestei realități totale care este Cosmosul și regimul lui ontologic: el spune în ce sens Lumea este. Cosmosul este de asemenea și ontofanie. manifestare plenară a Ființei. Și pentru că toate miturile participă într-un anumit fel la tipul mitului cosmogonic – căci orice istorie a ceea ce s-a întâmplat în illo tempore nu este decât o variantă a istoriei exemplare: cum s-a născut Lumea – urmează că toată mitologia este o ontofanie. Miturile revelează structurile realului și multiplele moduri de a fi în lume. lată pentru ce ele sunt modelul exemplar al comportamentelor umane: ele povestesc istorii adevărate, referindu-se la lucruri reale.

G. W. F. Hegel – Filosofia spiritului

Editură: Editura Academiei
An: 1966
Număr de pagini: 408
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: moonchildq1
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

„Cunoașterea spiritului este cea mai concretă, de aceea cea a mai înaltă și cea mai grea. Cunoaște-te pe tine însuți, porunca aceasta absolută nu are, nici în sine, nici acolo unde o găsim pronunțată în istorie, înțelesul unei cunoașteri de sine privind doar aptitudinile particulare, caracterul, înclinațiile și slăbiciunile individuale, ci înțelesul cunoașterii a ceea ce este adevărat, în om, ca și a ceea ce este adevărat în și pentru sine, – a esenței însăși, ca spirit. Tot atât de puțin are filozofia spiritului înțelesul acelei așa-numite cunoașteri de oameni, care se străduie să cerceteze, în ce privește oamenii ceilalți, tot astfel, particularitățile, pasiunile, slăbiciunile lor, acele așa-numite cute ale inimii omului, – o cunoaștere care nu are sens, pe de o parte, decât dacă se presupune întâi cunoașterea a ceea ce este universal în om, și deci esențial în spirit, – și care, pe de altă parte, se ocupă cu existențele accidentale, nesemnificative, neadevărate, din domeniul spiritului, dar nu pătrunde până la ceea ce este substanțial, până la spiritul însuși.”

Adrian-Paul Iliescu – Etică socială și politică

Editură: Ars Docendi
An: 2007
Număr de pagini: 318
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Nu
Sursă: Anonim
Calitate: Medie


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

În trecut, se considera că morala (în accepția sa obișnuită, tradițională) explorează ce înseamnă a trăi așa cum este bine în sfera privată (personală), iar teoria politică cercetează ce înseamnă a trăi așa cum este bine în sfera publică (socială, instituțională). Unii istorici ai ideilor afirmă că cele două domenii ar fi fost totdeauna legate logic între ele; de exemplu, Isaiah Berlin susține, în cartea sa The Crooked Timber of Humanity, că însăși filosofia politică nu este decât etică aplicată societății. În orice caz, etica socială și politică este o specialitate contemporană care transcende acea diviziune tradițională, pe de o parte aplicând metodele și conceptele eticii pentru a investiga viața socială și politică, pe de alta explorând experiența socială și politică, viața publică cu problemele și situațiile ei, pentru a trage concluzii etice noi. În comunitățile umane, problema principală rămâne deci aceea de a trăi așa cum este bine. Dar cine stabilește acest model de viață bine trăită, de unde putem afla cum este bine (să trăim), sau ce este binele?

Platon – Opere, vol. 2

Editură: Editura Științifică și Enciclopedică
An: 1976
Număr de pagini: 456
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: liviubogdan
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Cum trebuie înțeleasă actualitatea în noi a gânditorilor cu adevărat mari, adică a acelora care, în ordinea spiritului, au fost cuceritori, ctitori și eponimi? Ca să fii actual nu-ți ajunge nici existența, nici măreția, nici amintirea nominală, nici amintirea aceea difuză care operează în noi pe neștiute, în calitate de componentă obligatorie, resorbită și implicită a istoriei spiritului. Trebuie să ajuți, trăind încă o dată în numele și în textul tău, la construirea unei realități în curs de a fi. Trebuie să fii chemat, ca părtaș, la strădania unei clipe anume a istoriei. Și nu de fiecare dată e chemat oricine, nici neapărat întreaga operă a cuiva. Chemarea aceasta a tot ce poate fi mai puțin arbitrar într-o epocă și, când este autentică, exprimă nevoile cele mai adânci ale unui loc și ale unui timp. În lumina aceasta, noi nu putem vorbi încă, aici și acum, de actualitatea lui Platon, ci doar de niște semne poate premergătoare: se reia o tradiție de traduceri și prezentări întreruptă timp de un sfert de veac, iar marele public răspunde cu un fel de aviditate; apar, în primii ani ai acestui deceniu, două monografii; o echipă întreagă de oameni pregătiți pentru asta se aștern la lunga muncă de a-l traduce în întregime, de a-l lămuri și a-l comenta. Pentru câțiva, răzleți, Platon, reînseamnă ceva foarte mare, aproape pe măsura reverberației pe care o trezește simpla rostire a numelui său. În sfârșit, se află și oameni hotărâți să investească ceva din viața lor pentru actualizarea în sens deplin a operei platonice și nu cred că lucrul se întâmplă numai pentru că le place lor să facă așa. Iată deci niște semne, în așteptarea acelui ceas de maturitate deplină, când se va putea spune ceva cu adevărat nou cu ajutorul lui și, implicit, despre el (căci aceasta este condiția exegezei înalte și originale).