Jaroslav Pelikan – Tradiția creștină, vol. 2: Spiritul creștinătății răsăritene, 600-1700

Editură: Polirom
An: 2005
Număr de pagini: 378
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Relația creștinismului cu aceste religii necreștine, în special cu Islamul, ține de istoria politică și militară cel puțin tot atât cât ține de istoria doctrinei. Tot așa, relația creștinismului ortodox cu cel eretic, în dezbaterile asupra celor două firi în Hristos sau asupra icoanelor, a fost în mare măsură o problemă politică și doctrinară. Pe când izbucnea, în cursul secolului al VII-lea, controversa legată de una sau două voințe în Hristos, patriarhul Sofronie al Ierusalimului îl lua pe Ștefan, episcopul din Dora, pe drumul Calvarului, vorbindu-i de nevoia unei cristologii ortodoxe în mijlocul terorii musulmane. Într-o predică de Crăciun, din 638, Sofronie se plângea că nu mai poate să-și mențină și în acel an obiceiul de a urma calea păstorilor către Betleem, căci trebuia să se teamă nu de sabia de foc din fața Raiului, ci de sabia cuceritorilor sarazini. Ierusalimul a căzut în mâinile musulmanilor în 638, Antiohia în același an, iar Alexandria în 642-643: dintre cele cinci patriarhii în care, după teoria răsăriteană, stă autoritatea pamântească maximă asupra Bisericii, trei au fost cucerite în răstimpul a cinci ani. De aceea, este de înțeles ca o mărturisire cristologică să conțină o rugăciune de izbăvire „de sub stăpânirea tiranilor, de înșelăciunea persanilor și de îndărătnicia sarazinilor”; ori ca, în mijlocul unei tradiționale reafirmări răsăritene a crezului de la Niceea împotriva latinilor, un patriarh din secolul al XI-lea al Antiohiei să arunce deodată anatema asupra „lupilor arabi, care au prădat Bisericile una câte una”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *