C. S. Lewis – Ferigi și elefanți

Editură: Humanitas
An: 2011
Număr de pagini: 148
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: SDR
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Se poate face deci o analogie între pretențiile religiei noastre și pretențiile războiului: nici una din cele două, pentru cei mai mulți dintre noi, nu va anula sau scoate de pe răboj simpla viață omenească pe care o duceam înainte de a intra în ele. Dar vor opera în acest mod din motive diferite. Războiul nu va reuși să ne absoarbă toată atenția fiindcă este un obiect finit, și deci inapt prin definiție să retină întreaga atenție a unui suflet omenesc. Pentru a evita neînțelegerile, trebuie să fac aici câteva distincții. În opinia mea, cauza noastră este foarte dreaptă, în măsura în care cauzele omenești pot fi astfel, și de aceea cred că participarea la acest război este o datorie. Iar orice datorie este una religioasă, obligația noastră de a ne face datoria fiind deci absolută. Astfel, e posibil să avem datoria de a salva un om de la înec, și, dacă trăim pe o coastă periculoasă, va trebui să căpătăm deprinderi de salvamar, ca să fim pregătiți în eventualitatea că se îneacă cineva. Va fi poate datoria noastră să ne pierdem viața salvându-l pe el. Însă, dacă cineva s-ar dedica salvării de vieți în sensul de a-i acorda toată atenția – astfel încât n-ar mai gândi și vorbi despre altceva, cerând încetarea oricăror activități omenești până când toată lumea nu va fi învățat să înoate -, ar deveni un monoman. Salvarea oamenilor de la înec este deci o datorie pentru care merită să mori, dar pentru care nu merită să trăiești. Mi se pare că toate îndatoririle politice (între care includ îndatoririle militare) sunt de acest fel. Un om va trebui, poate, să moară pentru țara noastră: dar nici un om nu trebuie, în sens exclusiv, să trăiască pentru țara sa. Cel care cedează fără rezerve pretențiilor civile ale unei națiuni, ale unui partid sau ale unei clase îi dă cezarului ceea ce, dintre toate lucrurile, îi aparține cel mai evident lui Dumnezeu: sinele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *