Henri Bergson – Materie și memorie

Editură: Polirom
An: 1996
Număr de pagini: 232
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: —
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Să remarcăm de la început că o lege strictă leagă întinderea percepției conștiente de intensitatea de acțiune de care dispune ființa vie. Dacă ipoteza noastră este întemeiată, atunci percepția apare exact în momentul în care un stimul primit de materie nu determină reacția necesară. E drept, în cazul unui organism rudimentar ar fi necesar un contact imediat cu obiectul vizat, pentru ca excitația să se producă, și atunci reacția nu poate fi decât imediată. Astfel, la speciile inferioare, pipăitul este în același timp pasiv și activ; el servește la recunoașterea și prinderea prăzii, la depistarea pericolului și evitarea lui. Diversele prelungiri ale protozoarelor, ambulacrul echinodermelor sunt la fel de bine organe de mișcare și de percepție tactilă; aparatul urticant al celenteratelor este în același timp un instrument de percepție și un mijloc de apărare. Într-un cuvânt, cu cât reacția trebuie să fie mai rapidă, cu atât percepția trebuie să semene mai mult cu un simplu contact și atunci, procesul complet de percepție și de reacție abia se distinge de impulsul mecanic urmat de o mișcare necesară. Dar pe măsură ce reacția devine mai nesigură și lasă mai mult loc ezitării, în aceeași măsură crește distanța la care se face simțită acțiunea obiectului vizat asupra animalului. Prin văz, prin auz, el intră în legătură cu un număr tot mai mare de lucruri, suportă influențe din ce în ce mai îndepărtate; și, fie că aceste obiecte îi promit un avantaj, fie că îl amenință cu o primejdie, promisiunile și amenințările își amână scadența. Independența de care dispune o ființă vie sau, vom spune noi, zona de nedeterminare ce-i înconjoară activitatea, permite evaluarea a priori a numărului și depărtării lucrurilor cu care este în legătură. Oricare ar fi aceste legături, oricare ar fi, așadar, natura intimă a percepției, putem afirma că amplitudinea percepției măsoară cu exactitate nedeterminarea acțiunii consecutive și, prin urmare, putem enunța următoarea lege: percepția dispune de spațiu exact în aceeași măsură în care acțiunea dispune de timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *