Jean Amery – Despre sinucidere

Editură: Art
An: 2012
Număr de pagini: 187
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: SDR
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Desigur, pentru omul care se apropie de moarte, totul se manifestă diferit. Starea obiectivă de fapt nu îl preocupă. El nu resimte cum materia se depune la un moment dat în vasele sale coronariene, ci simte „o apăsare în piept”, pe care doar el o cunoaște și de care ceilalți, nici măcar doctorii săi, nu au habar. Sinele său, de care el se poate degaja pe cale rațională în momentul în care înțelege explicațiile specialiștilor și află mai mult sau mai puțin exact ce se întâmplă în mod obiectiv în propriul corp, rămâne totuși închistat ermetic în sine și refuză oricui accesul: transpunerea limbajului obiectiv în cel al subiectului nu poate fi niciodată o reușită deplină. Moartea, de îndată ce își face simțită apropierea, îi produce omului o contrarietate insuportabilă. Omul o poate doar „refula” sau trimite înspre zonele de gândire abstractă, non-emotivă, niciodată însă accepta în adevăratul sens al cuvântului: a integra în sinele său moartea, în enormitatea greutății ei specifice, ar însemna a te sustrage vieții. Se vorbește deseori în jurul morții, mai exact: vorbind în jurul morții, omul este tentat să se tot eschiveze, dar nu îndrăznește niciodată să se apropie de ea prin intermediul discursului, ceea ce tocmai se constituie ca obiect al nostru. Când moare cineva, tocmai din cercul celor mai apropiați se aude expresia simplistă că mortul „se odihnește în pace”, că, după o îndelungată suferință, în sfârșit „îi este bine”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *