Neagu Djuvara – Există istorie adevărată?

Editură: Humanitas
An: 2011
Număr de pagini: 156
OCR: Da
Bookmarks: Nu
Copertă: Da
Sursă: SDR
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

Ceea ce voi încerca să arăt în prezenta lucrare e că relativismul asumat de Raymond Aron în subtitlul tezei sale, anume „Eseu despre limitele obiectivității istorice”, relativism care i-a fost reproșat de aproape toți „istoricii de meserie” – de altfel, și de filozofii din comisia de la susținerea tezei sale de doctorat -, e încă prea prudent, prea timorat. El se sprijină doar pe inevitabila imperfecțiune a observatorului și a mijloacelor sale de cercetare, când de fapt relativitatea fundamentală a sintezei rezultate din munca sa nu ține atât de observator și de mediul său, cât de însuși obiectul studiului său; materia Istoriei nu e stabilă, nu e încremenită, ea e în mișcare; încontinuu prezentul creează trecut, paradox pe care mă voi strădui să-l dovedesc. Într-adevăr, masa, nesfârșită cât nisipul oceanului, pe care o reprezintă faptele trecute, miriada de trăiri ale oamenilor de când a apărut homo sapiens nu e, cum își închipuie conștiința naivă, o masă inertă, un dat încremenit pe vecie; ea rămâne încărcată de o viață latentă, fiecare atom de trăire trecută lăsând dâre, urmări, fibre din care, desigur, cele mai multe pier cu vremea, dizolvate într-un fel de uriașă magmă, dar unele s-au prelungit până în prezent, iar consecințele lor pot apărea pe neprevăzute în viața noastră, oriunde pe planetă. Abia atunci luăm cunoștință de ele și mergem înapoi pe fibra lor, până la sursă . Ele ne apar atunci amplificate, modificând felul cum percepem trecutul, care poate fi pus astfel în discuție neîncetat. Așadar, o viziune definitivă a trecutului e cu neputință . Adăugându-se apariției unor noutăți în euristică și metodologie sau schimbărilor ideologice printre istorici, aceasta e pricina majoră care explică imposibilitatea absolută de a scrie asupra oricărui subiect din orice perioadă o istorie definitivă – fiindcă, încă o dată, trecutul nu e încremenit pe vecie, iar focul mocnește sub cenușă. Aceasta e drama istoricului: oricare ar fi știința, iscusința și talentul lui, viziunea pe care o are a trecutului este, în mod fatal, depășită după două-trei generații, câteodată chiar mai repede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *