Ludwig Wittgenstein – Cercetări filosofice

Editură: Humanitas
An: 2004
Număr de pagini: 415
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Nu
Sursă: S. M.
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

„În cele ce urmează, public gânduri, sedimentarea unor cercetări filozofice cu care m-am ocupat în ultimii cincisprezece ani. Ele privesc multe subiecte: conceptele de semnificație, de înțelegere, de judecată, de logică, fundamentele matematicii, stările de conștiință și alte lucruri. Am pus pe hârtie toate aceste gânduri ca remarce, drept scurte paragrafe. Uneori în șiruri mai lungi despre același subiect, alteori în schimbare bruscă, sărind de la un domeniu la altul. – La început, intenția mea a fost să le strâng pe toate acestea într-o carte, despre a cărei formă am avut, în diferite momente ale timpului, reprezentări diferite. Esențial mi s-a părut însă ca gândurile să treacă într-o ordine firească și fără poticneli de la un subiect la altul. După mai multe încercări nereușite de a suda rezultatele mele într-un astfel de întreg, mi-am dat seama că asta nu-mi va reuși niciodată. Că tot ceea ce aș putea scrie mai bun nu ar fi niciodată mai mult decât remarce filozofice; că gândurile mele paralizau de îndată ce încercam să le împing într-o direcție, împotriva înclinației lor naturale. – Iar acest lucru era legat, desigur, de însăși natura cercetării. Căci ea ne obligă să cutreierăm, de-a lungul și de-a latul, în toate direcțiile, un teritoriu întins al gândirii. – Remarcele filozofice din această carte sunt, ca să spunem așa, o mulțime de schițe ale unor peisaje, care au luat naștere în cursul acestor lungi și întortocheate peregrinări.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *