Bine ne-am (re)găsit!

Dragi prieteni, avem plăcerea de a anunța relansarea proiectului Epistematic – Cărți de filosofie și științe umaniste!

Vechiul proiect a apărut inițial pe Internet în 2012 (epistematic.blogspot.ro) și a funcționat până în 2016, după care a fost făcut „dispărut” din motive independente de noi. Întrucât nu am abandonat niciodată gândul de ne reîntoarce la activitate, iată-ne!

Scopul nostru este să facilităm accesul iubitorilor de cunoaștere (gr. episteme = cunoaștere, știință) la sursele primare și secundare de lectură. Până în 2016 au fost puse la dispoziția publicului circa 650 de cărți, iar de atunci am mai acumulat, din diverse surse, încă aproape 350 de titluri. Toate acestea vor fi urcate pe blog în lunile următoare. Deocamdată am făcut un efort în această lună și am adăugat un număr inițial de 200 de volume.

Avem ambiția de ne extinde către o gamă și mai variată de cărți decât înainte, cuprinzând domenii noi precum teologia, istoria și eseistica.

Reamintim că toate titlurile pot fi accesate în mod gratuit, dar încurajăm procurarea lor din librării pentru biblioteca personală. De altfel, ce poate fi mai plăcut decât lectura unei cărți fizice aflate la îndemână? În acest fel, contribuim la publicarea continuă a cărților de mare importanță pentru cultura universală și românească, susținerea cercetătorilor, traducătorilor și editurilor și la menținerea unor prețuri mici prin publicarea unor tiraje cât mai mari.

De asemenea, ne propunem să extindem, în viitor, activitatea blogului și la activități precum publicarea de recenzii, eseuri și traduceri, precum și studii, filme și filmulețe (clipuri) relevante, care vor suplimenta materialele deja prezente pe blog.

Totodată lansăm și un apel la contribuție pentru cei ce dispun de tehnica și timpul necesare pentru a realiza o muncă anevoioasă, dar atât de utilă. În mod special, avem nevoie de scanuri brute de bună calitate – de digitalizarea propriu-zisă ne putem ocupa noi. Pe cei care fie doresc să contribuie, fie au întrebări sau nelămuriri, îi invităm să ne scrie pe mailul epistematicblog@gmail.com.

Bine ne-am (re)găsit!

–Immanuel și Hermes, inițiatori

Norberto Bobbio – Dreapta și stânga

Editură: Humanitas
An: 1999
Număr de pagini: 148
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: 
Link versiune Epub/Mobi: 

Păstrându-se neclintită marea și unica dihotomie prieten-dușman, reducerea inevitabilă la doar două părți alate în conflict, adică procesul de bipolaritate, devenit obligatoriu prin atragerea diverșilor adversari potențiali spre polii existenți, are loc pe baza principiului și practicii după care prietenul dușmanului meu este dușmanul meu sau, invers, dușmanul dușmanului meu este prietenul meu. Fiindcă nu există decât două poziții posibile, sau prieten sau dușman – o contrapunere care exprimă din plin viziunea dualistă a politicii -, acolo unde părțile în joc sunt la început mai mult de două se conturează patru combinații posibile: prieten poate să-ți fie atât prietenul prietenului, cât și dușmanul dușmanului; dușman îți va fi atât dușmanul prietenului, cât și prietenul dușmanului. Anumite coaliții sau alianțe ce par nefirești în relațiile internaționale sau în relațiile dintre partide, sunt în realitate consecința naturală a logicii dihotomice. În relațiile umane, exemplul cel mai frapant de antiteză îl constituie războiul; dar logica dihotomiei nu este străină nici ea de viziunea tradițională religioasă sau metafizică din lumea naturii (lumină-întuneric, ordine-haos și, la limită, Dumnezeu-diavol).

G. E. Moore – Principia ethica

Editură: DU Style
An: 1997
Număr de pagini: 416
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Madra Alla
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Am impresia că în etică, la fel ca și în alte ramuri ale filozofiei, dificultățile și diferențele de opinii – de care este plină istoria acesteia – se datorează în mare parte unei cauze simple: anume încercării de a răspunde la întrebări, fără a descoperi mai întâi care sunt întrebările la care dorești să răspunzi. Nu știu cât s-ar putea perpetua această sursă de erori, dacă filozofii ar încerca să descopere ce întrebări își pun, înainte de a purcede să răspundă la ele; deoarece munca de analiză și diferențiere este foarte dificilă: s-ar putea adesea să nu reușim să descoperim ceea ce ne este atât de necesar, chiar dacă vom încerca să facem asta cu multă asiduitate. Dar sunt înclinat să cred că în multe cazuri o încercare asiduă ar fi sortită succesului; așa că, dacă s-ar găsi cine să facă aceste încercări, multe din cele mai mari dificultăți și diferențe de opinii din filozofie ar dispărea. Se pare însă că filozofii, în general, nu sunt tentați să facă asemenea încercări; și că – o consecință a acestei omisiuni, sau nu – se străduiește constant să demonstreze că „Da” sau „Nu” este un răspuns corect la întrebări la care nici un răspuns nu este corect, datorită faptului că ceea ce au ei în vedere nu este o întrebare, ci mai multe, pentru unele răspunsul corect fiind „Nu”, iar pentru altele „Da”.

William James – Pragmatismul

Editură: Timpul
An: 2000
Număr de pagini: 190
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Medie


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Cum să vorbim despre pragmatism în continuarea lui William James? Ce am mai putea spune în afară de ceea ce este deja spus și, chiar mai bine spus, în această carte seducătoare și încântătoare a cărei traducere fidelă o avem? Ne-am feri să luăm cuvântul dacă gândirea lui James nu ar fi atât de des discreditată, alterată sau falsificată de interpretările care i se oferă: numeroase idei circulă și ele riscă să se interpună între cititor și carte și să arunce obscuritatea artificială asupra unei opere ce reprezintă modelul însuși al clarității. Pragmatismul lui James s-ar înțelege greșit dacă nu s-ar modifica ideea formată în mod curent despre realitate în general. Vorbim despre „lume” sau despre „cosmos”, iar aceste cuvinte, conform originii lor, desemnează ceva simplu sau cel puțin bine organizat. Când spunem „univers” ne gândim la o unificate posibilă a lucrurilor. Fie că suntem spiritualiști, materialiști, panteiști, sau chiar indiferenți față de filosofie și mult uniți de simțul comun, mereu ne reprezentăm unul sau mai multe principii simple prin care s-ar explica ansamblul lucrurilor materiale și morale. Inteligența noastră este îndrăgostită de simplitate. Ea înlătură efortul și vrea ca, natura să fie astfel organizată încât să nu reclame din partea noastră, pentru a fi gândită, decât cea mai scăzută cu putință strădanie. Prin urmare, își oferă elementele sau principiile necesare pentru a reclădi seria infinită de obiecte și evenimente.

Mircea Flonta – 20 de întrebări și răspunsuri despre Immanuel Kant

Editură: Humanitas
An: 2012
Număr de pagini: 206
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Mihai
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Una dintre supozițiile pe care s-a sprijinit gândirea lui Kant a fost distincția dintre ceea ce este și ceea ce trebuie să fie, dintre realitate și idealuri, în particular dintre lumea cunoașterii obiective și lumea valorilor, a moralității. Toate cele ce constituie obiectul cunoașterii, adică fenomenele, sunt supuse cauzalității. Dintr-o anumită stare va rezulta cu necesitate o alta. Prin rațiunea teoretică se realizează cunoașterea acestor stări, a relațiilor necesare dintre ele. Expresia „rațiune practică” desemnează la Kant o folosire diferită a rațiunii, folosirea ei pentru orientarea acțiunii, pentru stabilirea a ceea ce trebuie să facem. Rațiunea practică este deținătoarea normei binelui, a legii morale. Legea morală există doar în relație cu o voință liberă. Ce înseamnă că omul, ca ființă care decide și acționează, este o ființă liberă? Aceasta înseamnă pentru Kant că, fiind date anumite stări de lucruri și conexiuni cauzale, subiectul moral poate și trebuie să aleagă. El poate decide și acționa urmând legea morală, prezentă în conștiința lui, sau, dimpotrivă, să nesocotească, sub presiunea înclinațiilor, ceea ce îi indică aceasta. Omul, ca ființă liberă, se exprimă prin alegeri. Prin aceste alegeri, deciziile și acțiunile oamenilor se raportează, potrivit lui Kant, la o lume suprasensibilă, o lume pe care filozoful o numea, în opoziție cu lumea fenomenelor, lume noumenală.

Anton Dumitriu – Culturi eleate și culturi heraclitice

Editură: Cartea Românească
An: 1987
Număr de pagini: 204
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Nu
Sursă: Anima
Calitate: Medie


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Problema lucrării de față este Occidentul, această lume bizară, unde inteligența, într-un elan prea mare, s-a întors destructiv împotriva ei însăși, s-a înfrânt singură. Vechea mentalitate orientală nu este decât un termen de comparație. Dar în această lume încremenită a Soarelui-Răsare putem descoperi unele preocupări care au scăpat, în general, mentalității europene și care, cercetate mai de aproape, arată că echilibrul tradus la exterior prin această înghețare aparentă se datorește punerii unei probleme ignorată de cultura noastră. Toate soluțiile occidentale, toate domeniile de investigație privesc mai mult ceea ce este în afară omul, decât ceea ce este înlăuntrul lui. Individul se reflectează în natură și cucerirea acesteia înseamnă pentru el propria lui cucerire. El este în obiectele pe care le posedă, în acțiunile lui, în orice, dar nu este în el însuși nimic sau aproape nimic. Orientul a avut o viziune inversă: în om se reflectează întreaga existență și pentru a câștiga lumea individul trebuie să se cucerească pe sine. Noi avem metode din ce în ce mai puternice de a stăpâni lumea, dar nu avem nici o metodă de a domina propria noastră natură. De aceea alergăm tot timpul după lucruri efemere.

Mihail Radu Solcan – Arta răului cel mai mic

Editură: ALL
An: 1998
Număr de pagini: 137
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Immanuel
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

O introducere în filosofia politică are îndeobște puncte de plecare impresionante: considerații despre destinul totalitarismului în veacul al XX-lea, despre iluminism sau postmodernism. Abundă alteori scenariile care încearcă să scruteze viitorul țării sau al lumii. De cele mai multe ori autorii pun în centrul lor probleme „extrem de serioase”, cum ar fi statul și bunul mers al administrației publice. Ce-i drept, acum nu mai sunt în vogă marile proiecte ce visau să-i fericească pe oameni. Viitorul nu mai pare a avea statutul unui obiect solid, palpabil, dar maleabil. Unii au contemplat poate dispariția sa, din punctul de vedere al politicii, și au văzut în democrația liberală un punct terminus al istoriei. S-ar putea ca acel capăt al istoriei să fi fost chiar atins. Eronată nu este însă ideea ca atare, ci presupoziția că – din perspectiva politicii – trebuie să ne concentrăm asupra lucrurilor „mari”, cum ar fi istoria, statul sau omul. Despre presupoziții va fi vorba foarte mult în această carte. Arta de a le repera ține de tainele cele mai de preț ale meșteșugului filosofic. Dar ce ar fi dacă, optând pentru o presupoziție opusă celei de mai sus, ne-am gândi să ne coborâm la nivelul indivizilor.

Jacqueline Russ – Metodele în filosofie

Editură: Univers Enciclopedic
An: 1999
Număr de pagini: 291
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech/Immanuel
Calitate: Bună


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Scopul acestei lucrări – scrisă pentru studenții care pregătesc examenele sau concursurile de intrare în Marile Școli – este acela de a aduce o metodă, principii de acțiune, reguli de muncă, destinate să călăuzească buna desfășurare a exercițiilor filosofice. Pentru a oferi elemente de reflecție complete, am ales să explicităm un dublu demers, teoretic și practic. Teoria metodei analizează conceptul însuși de metodă filosofică, precum și diversele elemente filosofice care clarifică metoda. Partea practică este consacrată metodei concrete și, cu ajutorul unor procedee diverse (studiul fazelor pregătitoare în vederea redactării etc.), încearcă să clarifice demersul care trebuie efectuat. Considerăm necesară această dublă abordare teoretică și practică: cunoașterea fundamentelor metodei va permite studenților să adapteze mai bine regulile și procedeele practice la nevoile lor personale. Această carte răspunde unui scop: acela de a permite studenților care studiază filosofia să înțeleagă ce strategic este cerută de natura însăși a exercițiilor filosofice. Veți găsi, așadar, explicitată în lucrarea de față tocmai această strategie.

Amos Funkelstein – Teologie și imaginația științifică

Editură: Humanitas
An: 1998
Număr de pagini: 374
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Am petrecut mulți ani încercând să găsesc o modalitate de a defini cât se poate de exact diferitele aspecte ale tranziției de la modurile de gândire medievale la cele de la începuturile epocii moderne în diverse domenii ale cunoașterii. La început am urmărit temele acestei cărți independent una de cealaltă. Însă în timpul studiului, mi-am dat seama nu doar de legăturile dintre teologie și știință – acestea ce fuseseră recunoscute și studiate -, ci și de împrejurarea deosebită că, pentru numeroși gânditori din secolul al XVII-lea, teologia și știința au fuzionat într-un idiom, parte a unei adevărate teologii laice cum nu a existat niciodată înainte sau după aceea. Am considerat că cea mai bună modalitate de a cuprinde atât obiectivele mele inițiale cât și intuițiile survenite pe parcurs era să urmăresc schimbările în semnificațiile a trei atribute divine din Evul Mediu până în secolul al XVII-lea. Fiind doar un eseu interpretativ, această carte nu se bazează pe texte noi sau pe alte materiale. Uneori a trebuit să mă aventurez în domenii depărtate de propriile competențe, încercând de fiecare dată să urmez călăuze de încredere, pe care sper că le-am găsit. Capitolul V este cel mai speculativ; trag nădejde să dezvolt temele atinse aici în viitor. Capitolele II-V, alcătuind partea principală a cărții, își au originea, în forma actuală, în cele trei Seminarii Gauss ținute la Universitatea Princeton în anul 1984.

Constantin Noica – Schiță pentru istoria lui Cum este cu putință ceva nou

Editură: Humanitas
An: 1995
Număr de pagini: 338
OCR: Da
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Madra Alla
Calitate: Excelentă


Link 1: Aici
Link 2: 
Link alternativ DjVu: Aici
Link versiune Epub/Mobi: 

 

Adevărata dezamăgire pe care ar trebui să o dea celui ce o cercetează istoria filozofiei e mai puțin de a nu putea desprinde ceva sigur din ea: e de a nu putea păstra totul. Istoria e într-atât legată de filozofie, ține într-o asemenea măsură de intimitatea ei, încât destinul celei din urmă e de a purta cu sine pe cea dintâi. E greu explicabilă, ca urmare, nepăsarea celor care întreprind istoria numai spre a o respinge. Că filozofii greșesc? Dar greșelile ce li se impută sunt, fie prea evidente (cum e cazul cu separabilitatea ideilor platonice sau cu acțiunea lucrului în sine kantian), și atunci te întrebi cum de nu le-au surprins filozofii înșiși; fie prea subtile, și atunci nu reprezintă decât punctul de vedere din care privește lucrurile istoricul. Este, în filozofii, dincolo de adevărurile și erorile lor posibile, o izbucnire de viață care nu te poate lăsa nepăsător. Cine nu simte toată actualitatea doctrinelor trecute, în larga lor majoritate, nu gândește, poate, destul de însuflețit el însuși. Se întâlnesc, firește, și istorici care să se străduiască a sfârși cu istoria, acolo mai ales unde ea nu confirmă atitudinile adoptate de ei. Dar năzuința cea mai legitimă a istoricului e de a adopta o atitudine care să îi îngăduie a pierde cât mai puțin, într-un câmp unde varietatea de moduri e în neodihnită îmbogățire.